„Galeria Stelei nu are ce căuta în `Ștefan cel Mare`! Nu mai plătesc pentru `vagabonzi`!”

Conflictul dintre galeria Stelei și Gigi Becali a reizbucnit! După ce la partida Steaua – Gloria Buzău, scor 1-1, patronul "roș-albaștrilor" a fost înjurat și tras la răspundere pentru situația grea prin care trece echipa în ultima perioadă, Gigi Becali a decis să riposteze. Astăzi, acesta a anunțat că refuză biletele care ar fi revenit fanilor echipei din Ghencea conform reciprocității cu oficialii clubului Dinamo și a promis că "va trimite bodyguarzii să le rupă capul" celor care au îndrăznit să il atace.

"Nu mai există reciprocitate, nu mai avem nevoie de niciun bilet, nu mai merge niciunde galeria. Nici la Dinamo, nici la Rapid, niciunde! Nu mai plătesc pentru ei! Nu mai răspund eu pentru galerie. Ce legătură am eu cu bagabonții care mă înjură? Păi stau eu de vorbă cu golanii ăștia? N-am nicio treabă cu suporterii de la tribună, vreau să curăț peluzele! E vorba de 1000 – 2000 de vagabonzi, șefii dau tonul, ăștia sunt problema. Nu mă interesează. Trimit bodiguarzii să le rupă capul celor care mă înjură. Eu plătesc să mă înjure?", a spus Becali la Telesport.

Publicat: 29 10. 2008, 16:06
Actualizat: 29 10. 2008, 22:02