Galeria dinamovistă,** evacuată după ce fanii au pătruns pe gazon!

Suporteri ai echipei Dinamo au intrat în teren la meciul cu FC Argeș, partida fiind întreruptă pentru aproximativ cinci minute, din minutul 30, din cauza conflictului dintre fani și jucători.

Fanii dinamoviști au reușit să intre pe peluza stadionului Nicolae Dobrin, după ce Ianis Zicu a egalat scorul, fiind necesară intervenția forțelor de ordine, care au reținut mai multe persoane.

Peste zece fani au pătruns în teren, îndrepându-se spre Cristi Pulhac, dar aceștia au fost opriți de mijlocașul Ousmane N’Doye.

Atacanții dinamoviști Ionel Dănciulescu și Claudiu Niculescu au încercat să-i calmeze pe suporteri.

Fanii dinamoviști au fost evacuați din stadion, încercuiți de forțele de ordine.

Publicat: 10 06. 2009, 20:45
Actualizat: 11 06. 2009, 00:26