Gâlcă, tot un zâmbet după finala Cupei: „E un final de ciclu, dar băieții au scris istorie la Steaua”

După ce a câștigat tot ceea ce putea câștiga cu Steaua în acest sezon, Costel Gâlcă părăsește echipa, după doar un an petrecut în Ghencea. Tehnicianul a apărut la finalul partidei doar un zâmbet, fiind extrem de mulțumit de performanțele reușite, care îi garantează un contract în viitor

„A fost un sezon greu, dar l-am terminat cu bine. Le mulțumesc băieților că au putut câștiga toate cele trei titluri și că au revenit spectaculos. A depins totul numai de ei și au demonstrat-o încă o dată. Rămâne secret ceea ce le-am spus în vestiar, băieții au scris istorie la clubul Steaua. A fost ultimul meci, dar mă bucur că ne-am atins toate obiectivele, e un campionat cu multe emoții, dar important era ceea ce făceam pe teren, nu viitorul meu. Mă simt foarte împlinit, mai ales cu jucătorii pe care i-am avut și ei și-au dat seama că trebuie să facă ceva”, a declarat Gâlcă la sport.ro.

„Am reușit să aducem mulți fani în tribune, iar acest lucru mă bucură enorm, cu ei e mult mai ușor. Normal că o să vină alți jucători, cu motivație, de a câștiga titluri, cred că e ceva normal în fotbal, cred că unora le-ar prinde bine să plece pentru a găsi altă motivație.E greu să-ți plece jucători importanți, e foarte greu, antrenorul care va veni va trebui să depună o muncă enormă. Bineînțeles că îl voi ajuta pe Mirel Rădoi cu sfaturi”, a încheiat Gâlcă.

Publicat: 31 05. 2015, 23:51
Actualizat: 31 05. 2015, 23:55