Gâlcă are echipa mică. Steaua are cea mai mică medie de înălțime din campionat. Care este cea mai „pitică” echipă din Europa

Steaua a devenit echipa cu cea mai mică medie de înălțime, după ce în iarnă a plecat cel mai înalt jucător din lot, Lukasz Szukala, 1.98 metri. Campioana României are o medie de 1.79,6 metri, cu aproape 4 centimetri mai puțini decât liderul la acest capitol, CFR Cluj.

Steaua a devenit din nou „pitică”, la peste 10 ani de la perioada în care Victor Pițurcă construise în Ghencea o echipă cu cea mai mică medie de înălțime. Atunci, media de înălțime era de aproximativ 177 de centimetri, ceea ce făcea din Steaua o echipă care nu punea mari probleme la fazele fixe. Imediat după ce Victor Pițurcă a plecat, la finalul sezonului 2004, Steaua a început să transfere jucători cu talie, iar în 2009, media de înălțime crescuse la 1.82 metri, cu 9 jucători care depășeau 1.90 metri.

Odată cu plecarea lui Szukala în această iarnă, media de înălțime a „roș-albaștrilor” a scăzut iar sub 1.80 metri. Cei mai scunzi jucători din lotul Stelei sunt tânărul Robert Vâlceanu (1.66 metri) și Nicușor Stanciu (1.68 metri), iar cei mai înalți sunt portarii Valentin Cojocaru (1,94 metri și Arlauskis (1.92 metri). Jucătorii de câmp care stau cel mai bine la capitolul înălțime sunt Paul Papp (1.89 metri), Gabi Tamaș (1.88 metri) și George Țucudean (1.86 metri).


Media de înălțime în Liga 1. Steaua ocupă ultimul loc. Sursa: Liga1.ro

La nivelul Ligii 1, echipele cu cea mai bună talie sunt CFR Cluj (1.83,7 metri), FC Brașov (1.83,6) și Pandurii (1.83,3 metri). Cei mai înalți jucători sunt Matej Bagaric (2.02 metri), Milos Buchta (1.98 metri) și Ma Kalambay (1.98 metri).


Cei mai înalți jucători din Liga 1. Sursa: Liga 1

Cei mai scunzi jucători sunt Collins Fai (165 metri), Sergio Zijler  (1.65 metri) și Robert Vâlceanu (1.66 metri).


Sursa: Liga1.ro

Media înălțimii în Liga 1 plasează România pe locul 22, din 31 de țări  „măsurate”, cu 1.81,6 metri. Campionatul cu cei mai scunzi jucători este cel al Ciprului, unde media de înălțime este de 1.80,3 centimetri, în timp ce nemții (1.83,7 metri), sârbii (1.83,6) și croații (1.83,4) au campionatele cu cea mai bună talie.


Barcelona rămâne cea mai scundă echipă din  Europa, cu medie de înălțime de 1.77,3 metri, cu aproape 3 centimetri mai puțini decât media pe campionatul Spaniei -1.80,6 metri.

Publicat: 26 03. 2015, 17:26
Actualizat: 26 03. 2015, 17:27