Galamaz, dorit de Lăcătuș la Vaslui!

Vasluiul lui Marius Lăcătuș își păstrează tactica
agresivă aplicată pe piața transferurilor, următoarea țintă a
echipei lui Adrian Porumboiu fiind nimeni altul decât fundașul și
căpitanul campioanei României, George Galamaz.

Dorit și de fostul său antrenor, Dan Petrescu, în liga a doua
din Rusia, la Kuban Krasnodar, Galamaz i-a atras atenția și lui
Lăcătuș, „Fiara” transmițându-i lui Porumboiu că și-l dorește
neapărat pe fotbalistul de 28 de ani. Patronul moldovenilor nu a
stat pe gânduri și l-a sunat imediat pe omologul său de la Unirea
Urziceni, Dumitru Bucșaru. Patronul ialomițenilor s-a declarat
încântat de interes, transmițându-i în același timp lui Porumboiu
și suma pentru care poate fi făcută tranzacția: un milion de euro,
la fel cât le-a cerut și rușilor de la Kuban.
Vinde din cauza lui
Gigi Becali
Bossul Unirii are motive întemeiate de a vinde piesele grele
din componența echipei antrenate de israelianul Ronny Levy, în
ciuda faptului că „dubla” cu Liverpool este din ce în ce mai
aproape. Problema lui Bucșaru se numește Gigi Becali, cel care i-a
transmis că își dorește cele patru milioane de euro împrumutate în
câteva zile.
1 milion de euro
vrea Unirea Urziceni pentru George Galamaz
47 de meciuri a
jucat Galamaz în tricoul Unirii, reușind 5 goluri
Publicat: 21 01. 2010, 21:32
Actualizat: 21 01. 2010, 21:33