Gabi Balint îi dă satisfacție lui Gigi Becali, după FCSB – Gaz Metan: „Dacă Grealish merită 117 milioane, de ce să nu merite și Moruțan 10?”. Reacția lui Ilie Dumitrescu

Gabi Balint fostul mare fotbalist al Stelei, a vorbit despre posibilul transfer al lui Olimpiu Moruțan, mijlocașul în vârstă de 22 de ani al lui FCSB, în străinătate, și a făcut o comparație cu cel al lui Jack Grealish, atacantul englez în vârstă de 25 de ani, la Manchester City.

În ultima perioadă, s-a tot discutat despre transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray. Totuși, acesta nu a reușit să facă diferența în meciul dintre FCSB și Gaz Metan Mediaș, scor 2-1.

Jack Grealish s-a transferat în această vară de la Aston Villa la Manchester City, după ce „cetățenii” au plătit nu mai puțin de 115 milioane de euro în schimbul atacantului.

Gabi Balint îl compară pe Olimpiu Moruțan cu Jack Grealish, după FCSB – Gaz Metan. Reacția lui Ilie Dumitrescu

Gabi Balint este de părere că Gigi Becali poate obține 10 milioane de euro în schimbul lui Olimpiu Moruțan, având în vedere faptul că Manchester City a plătit o sumă de 17 ori mai mare pentru Jack Grealish.

„Oricum cifrele au luat-o razna în fotbal. Dacă Grealish merită 117 milioane de euro, jucător bun, tânăr, de viitor, dar să dai atâția bani? De ce să nu merite și Moruțan 10? Vorbim de niște diferențe foarte mari”, a spus Gabi Balint, la Digi Sport.

Ilie Dumitrescu, o altă glorie stelistă, a intervenit și l-a contrazis oarecum pe fostul său coechipier. Acesta i-a transmis că este important și palmaresul jucătorului.

„Vorbim și despre vitrină. Dacă l-ai urmărit pe Grealish în Premier League, ți-ai dat seama că a fost cel mai bun jucător de la Aston Villa. A fost o performanță extraordinară să-l vândă pe Man, fără să ai prezențe în cupele europene și fără să fie titular la echipa națională”, a spus Ilie Dumitrescu.

Gabi Balint și-a amintit imediat de Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 26 de ani al lui FCSB, pe care Gigi Becali nu reușește să îl transfere în străinătate, deși acesta a ieșit golgheter în sezonul trecut al Ligii 1.

„Tănase, golgheterul Ligii 1 și cel mai bun de la FCSB în ultimii ani, nu poți să-l vinzi. Cum să nu-l vinzi cu 5 milioane pe Tănase la valoarea pe care o are? Man a fost 13 milioane pentru că are 21 de ani, asta e singura diferență”, a explicat Gabi Balint.

Ilie Dumitrescu a intervenit din nou și a explicat că pentru a prinde un transfer în străinătate, fotbaliștii români trebuie să fie indispensabili echipei naționale și să joace în cupele europene cu echipa de club.

„Eu îmi mențin părerea. Trebuie să ai în campionatul României cel puțin 20-25 de goluri ca să te transferi la un club important din Europa. Să fii titular la echipa națională și să faci diferența cu Norvegia, cu Suedia, cu Germania, și să joci în grupe de Europa League sau Conference League”, a mai spus Ilie Dumitrescu.

Publicat: 09 08. 2021, 10:02
Actualizat: 09 08. 2021, 10:03