Fundașul Maximiliano Oliva a semnat cu Dinamo București

Fotbalistul argentinian Maximiliano Oliva a semnat un contract pe doi ani cu echipa Dinamo București, la întoarcerea din stagiul de pregătire din Slovenia, potrivit DolceSport.

Maximiliano Oliva, 26 de ani, este liber de contract de la începutul anului, când și-a încheiat înțelegerea cu gruparea argentiniană din Liga a II-a, Crucero.

Argentinianul l-a convins pe Ioan Andone după două săptămâni de probe la dinamoviști în cantonamentul din Slovenia.

Oliva s-a format la River Plate și poate evolua ca fundaș stânga și fundaș central. În Europa, Oliva a mai evoluat la o singură echipă, formația cipriotă Aris Limassol, în sezonul 2013-2014.

Publicat: 16 07. 2016, 15:24
Actualizat: 16 07. 2016, 15:25