FOTO Steliștii mai mulți, rapidiștii mai zgomotoși!** Câți bani a încasat Gigi Becali după derby-ul Steaua – Rapid

Aflați în postura militarului rezervist, postură asumată tocmai pentru că Steaua nu prea a fost gazdă pe nicăieri în acest sezon la meciurile de „acasă”, steliștii aproape au umplut Național Arena. Chiar și în aceste condiții, rapidiștii, de 10 ori mai puțini, dar cel puțin de tot atâtea ori mai organizați și mai pătimași, au reușit să domine sonor derby-ul.

Steaua – Rapid, primul meci exclusiv autohton disputat pe Național Arena, a arătat limitele organizării românești. Cu toate că înaintea partidei se anunța o audiență live de aproximativ 40.000 de oameni, cu doar câteva clipe înaintea fluierului de start vântul avea pe unde să bată printre scaunele multicolore are Arenei. La porți, mii de oameni așteptau deja nervoși să intre, organizarea fiind, ca de obicei, undeva între penibil și catastrofal. Cât o mai ține scuza cu faptul că se judecă preventiv, iar controalele corporale durează o veșnicie, nu se știe! Oricum, dacă mulți dintre cumpărătorii de bilet nu se puteau bucura, cineva exulta. „150.000 de euro am scos cu meciul ăsta”, se lăuda Gigi Becali la unul dintre posturile tv înaintea partidei.

Ironiile suporterilor
Încă dinainte cu o oră de start, rapidiștii au început să umple sectorul rezervat special undeva pe inelul superior, tocmai pentru ca presiunea lor să nu se resimtă atât de tare. La început 500, iar apoi din ce în ce mai mulți, giuleștenii nu s-au oprit o clipă din cântat. Când echipele ieșeau pe teren erau deja 3.000 și, cu fularele arcuite deasupra capului, pregăteau o mică surpriză. Un mesaj în zeflemea, dar „bombița” a fost dezamorsată de „contraspionajul” stelist. „Dacă vrem să vă ironizăm, mesajele cui le arătăm?”, se întrebau vișiniii, dar răspunsul a venit rapid din peluza stelistă: „Nouă!”. În rest, aceiași rapidiști care fac probabil cea mai frumoasă atmosferă din țară atunci când au chef, dar același chef nebun de a se lega de rudele steliste face totul să cadă în derizoriu.

46 de mii de oameni s-au aflat aseară pe Național Arena

TOP AUDIENȚĂ‚ NAȚIONAL ARENA
România – Franța 49.100 de spectatori
România – Belarus 29.500 de spectatori
Oțelul – Manchester United 28.000 de spectatori
Rapid – PSV 24.500 de spectatori
Rapid – Legia 20.000 de spectatori
Oțelul – Benfica 7.000 de spectatori
Statistică: Răzvan TOMA

Publicat: 24 10. 2011, 20:55
Actualizat: 24 10. 2011, 21:11