FOTO: Steliștii, cazați într-un hotel de lux din Marbella! Cum arată camera lui Reghecampf și ce priveliște spectaculoasă au de la geam

Corespondență din Marbella: Cristi SCUTARIU și Alexandru HOJDA


Steaua a ales Marbella ca locație pentru primul cantonament din această iarnă.

Campioana României a ajuns astăzi la Malaga, de unde au fost transportați cu autocarul până la hotelul la care au fost cazați. Cei din conducerea clubului au luat decizia să deplaseze și autocarul echipei în Spania, după ce anul trecut a fost lăsat la București, spre dezamăgirea suporterilor care au asistat la amicalele din Spania și și-au dorit să se pozeze cu vehicolul echipei.

Cât despre locația în care va fi cazată delegația Stelei, aceasta este una de lux, situată chiar pe malul mării. Pe lângă piscină și alte facilități de 5 stele, hotelul oferă și o priveliște superbă. Din cele 25 de camere închiriate de steliști se pot vedea în zilele senine Gibraltarul și continentul african.

Steliștii au găsit în Spania o vreme ideală pentru pregătire. La orele prânzului termometrul indica aproximativ 21 de grade Celsius.


FOTO: Camera în care va fi cazat antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf

Publicat: 12 01. 2014, 17:54
Actualizat: 12 01. 2014, 18:12