FOTO: Stadionul pe care a jucat Unirea Urziceni a ajuns o ruină

  • Stadionul Tineretului, „casa” care a găzduit-o pe Unirea Urziceni, a ajuns o ruină

La finalul sezonului 2008-2009, în fruntea clasamentului din Liga I se afla una dintre cele mai mari surprize de după Revoluție. Unirea Urziceni, o echipă provenită dintr-o localitate cu doar 15.000 de locuitori, reușea să ia titlul. Cu un antrenor plin de ambiție, Dan Petrescu, și un lot de jucători refuzați în mare parte de granzii campionatului, echipa din inima Bărăganului completa performanța cu o prezență excelentă în grupele Ligii Campionilor: 8 puncte, record doborât abia sezonul trecut de o echipă românească, CFR Cluj, cu 10.

Unirea beneficia și de o arenă micuță, dar cochetă, la marginea orașului Urziceni. Dumitru Bucșaru a luat vechiul stadion din localitate și l-a transformat într-unul cu dotări moderne, nocturnă, tribune acoperite, vestiare civilizate. Nimic nu avea să anunțe declinul acestei echipe, mai ales că prezența în grupele Ligii Campionilor i-a asigurat un bonus care i-ar fi permis să supraviețuiască cel puțin 3 ani.

Însă chiar acești bani au însemnat moartea clubului. Dumitru Bucșaru a oprit banii veniți de la UEFA și a decis să se retragă. Fără investiții, Unirea Urziceni a retrogradat în 2011 și la scurt timp s-a desființat.

Printre altele, în urma sa a rămas un stadion modern de 7.000 de locuri, care n-a fost însă exploatat și îngrijit. La 3 ani distanță de la momentul desființării echipei, stadionul din Urziceni este o ruină. Peisajul este acum o îmbinare de dotări moderne și mizerie. Geamurile termopan au fost sparte, suprafața de joc are caracteristica unui maidan, scunele au fost rupte, lojele au ajuns ca după un bombardament.

Dan Mirea, fotograf de meserie, a surprins în câteva cadre dezastrul în care a ajuns stadionul. Imaginile au fost postate pe contul său de Facebook. Mai multe imagini cu fostul stadion al Unirii Urziceni, AICI.

Publicat: 28 02. 2014, 11:08
Actualizat: 28 02. 2014, 12:11