FOTO | Scena care nu s-a văzut la TV. Jucătorii Stelei au mers la galerie după surpriza cu Chiajna, fanii i-au tras la răspundere

Steaua a făcut duminică din nou un meci slab și a scos doar un punct din partida cu Chiajna, scor 2-2, meci care, dacă l-ar fi câștigat, ar fi readus-o pe primul loc. Jucătorii au fost trași la răspundere.

Doar 4.500 de suporteri au venit pe Arena Națională la un meci ce trebuia să echivaleze cu revenirea în fruntea clasamentului, după ce ASA Târgu Mureș a pierdut la Gaz Metan Mediaș. Steliștii n-au reușit să treacă însă de Concordia Chiajna, o echipă care se bate pentru evitarea la retrogradare. S-a terminat 2-2, dar oaspeții au condus chiar pe Arena Națională, câteva minute bune, cu 2-1.

O parte din puținii fani steliști care au asistat la meci a plecat înainte de fluierul final. Cei care au mai rămas i-au tras la răspundere pe jucătorii lui Costel Gâlcă. Steliștii au mers cu capetele plecate să salute galeria, însă membrii acesteia au avut o reacție furioasă. Fotbaliștii au fost aspru criticați de suporteri, care le-au cerut explicații și le-au arătat obrazul pentru rezultatele foarte slabe din acest retur.

Publicat: 11 05. 2015, 10:05
Actualizat: 11 05. 2015, 21:06