FOTO** Reportaj din bârlogul campioanei! Cum se pregătesc cei de la CFR Cluj pentru Champions League

-În cantonamentul CFR-ului situația este foarte relaxată
-Străinii campioanei sunt conectați la Campionatul European

În recepția hotelului unde este cazată campioana României televizorul stă deschis pe ORF, postul care transmite toate meciurile de Euro, nu doar jumătate ca la noi. Ca o activitate de familie, membrii echipei urmăresc în fiecare seară meciurile de la Campionatul European și discută șansele fiecăruia la calificare. Unii țin cu Portugalia, alții cu Italia. Președintele Mureșan merge pe mâna Germaniei, iar Rada s-a alăturat prietenului său, Kapetanos, și susține Grecia. Îți dai seama de simpatii după cum se așează la mese.

Secunzii lui Andone își fac apariția și se instalează comod, fotbaliștii încă sunt la masă. Primul care își face apariția este Piccolo, puțin emoționat, cu o sticlă de apa minerală în mână și ipad-ul în cealaltă. E dezamăgit că meciul principal este Spania – Croația și începe să caute un site bun care să transmită partida Italiei, țara sa natală. Nimerește un post arăbesc dar nu pare să îl deranjeze limbă acestora. Langă el ia loc și preparatorul fizic, Paolo Potocnik, tot un italian, dar și Amandio, portarul clujenilor.

Speranțele nu sunt foarte mari în rândul peninsularilor. „Fac blat ăștia și ne ducem acasă”, spune puțin dezamăgit preparatorul fizic rozându-și unghiile. Ronny apare imediat și îi descrețește fruntea: „Bate Spania și merge Italia în sferturi, stai liniștit”. Mijlocașul primește liber pentru a doua zi pentru gândurile bune pe care le are pentru italieni. Vine și Ando și se așează în mijlocul lor. Le explică tuturor calculele grupei, metoda clasamentului în trei și apoi începe să țină pumnii Croației, în timp ce își aduce de meciul de la Split al lui Dinamo: „Ce atmosferă făceau ăștia, incredibil”. Își face timp și pentru Kapetanos, care este relaxat pentru că Grecia e deja în sferturi: „Ce noroc ați avut. Jucați cu Germania, nu? Păi, de ce v-ați mai calificat?! Un meci în plus, de fapt…”. Iar se râde.

Gol Italia. „Cine a dat gol, Al Bano?”
Grupul italienilor se teme de meciurile de culise și sunt repede luați în primire de românii din staff-ul lui Ando: „De-aia vă arestează aștiă prin Italia că vedeți numai blaturi!”.Emoțiile dispar pentru peninsulari când Cassano deschide scorul, dar sunt repede luați peste picior de Andone: „Cine a dat gol, ma, Al Bano?”. Răspunsul vine repede din partea lui Piccolo, puțin ironic. „Dar voi cu cine țineți?”. Iuliu Mureșan intră în discuție și exprimă în mod clar situația naționalei României. „Au alții grijă să nu mai avem emoții la Euro”. Seara se încheie liniștit după golul lui Jesus Navas, care încheie socotelile și trimite Spania și Italia în sferturi. Toată lumea e fericită. Ah, și relaxată, ceva mai rar întâlnit la echipele din București.

Românii și portughezii au ieșit la o înghețată
În timpul celor două meciuri, nu toată lumea a fost conectată la importanța meciurilor. Deac, Nicoară și Cadu au profitat de puținul timp liber și au ieșit la plimbare pe străduțele din micul orășel. Au preferat să mănânce o înghețată în timp ce colegii lor italieni sufereau alături de squadrra azzura.

Ieri a venit și Ivo Pinto
Până în acest moment, clujenii au reușit cinci transferuri pentru sezonul viitor. Dintre aceștia doar patru au plecat în același timp cu echipa, în timp ce Ivo Pinto a sosit aseară în cantonamentul ardelenilor. Totuși, președintele echipei a afirmat că transferurile nu se vor opri și vor căuta să mai aducă un atacant de careu și încă un mijlocaș central.

Cine a venit la CFR:
Felgueiras (portar), Ivo Pinto (fundașdreapta), Diogo Valente (mijlocaș stânga), Laszlo Sepsi (fundaș stânga), Ciprian Deac (mijlocaș stânga)

Publicat: 21 06. 2012, 19:19
Actualizat: 21 06. 2012, 19:20