FOTO – Mircea Luca a jucat din nou! Unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai Universității Cluj are de astăzi statuie

Pentru susținătorii lui „U” Cluj, astăzi n-a fost doar ziua națională. Astăzi a fost și ziua doctorului Mircea Luca. S-au adunat cu toții în fața stadionului, aproape o mie de toți. Foști și actuali jucători ori conducători sau pur și simplu suporteri. Au venit cu fulare, steaguri și torțe, ca pentru un meci. Timp de o oră s-au întors un timp, în anii celui de-al doilea război mondial. Era „meciul” doctorului Mircea Luca, iar în mintea fiecăruia imaginația îl recrea pe fostul mare căpitan al lui „U”. De astăzi, Luca nu mai e doar fost jucător, ci e un simbol. Statuia lui veghează din fața stadionului. S-au spus poezii și povestiri despre Mircea Luca, s-a cântat imnul compus de acesta și de colegii săi de generație, iar nepotul jucătorului a primit tricoul cu numărul 5, purtat de bunicul său.

Remus Câmpeanu: „Aș putea scrie o carte despre el”

Undeva în dreapta statuii doctorului Luca au asistat impresionați de moment, doi dintre oamenii care l-au cunoscut foarte bine. Nicolae Szoboszlay și Remus Câmpeanu au lucrat la „U”, cu Mircea Luca. „E un moment de profundă emoție. Aș putea scrie o carte cu povești despre doctorul Mircea Luca. Era un om atât de optimist, încât îi obliga și pe cei din jur să fie la fel. Tot timpul spunea că va fi bine sau mai bine, iar noi îl credeam„, și-a amintit Remus Câmpeanu.

Doctorul Mircea Luca a fost cel mai longeviv jucător al echipei clujene. A strâns aproape 300 de partide în prima ligă, pentru „U”. A fost căpitan, antrenor și președinte al „șepcilor roșii” și a fost un membru marcant al echipei care a plecat în „bejenie” la Sibiu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Clujul a fost ocupat de imperiul austro-ungar. Doctorul Luca a decedat în 2008.

Publicat: 01 12. 2013, 15:28
Actualizat: 01 12. 2013, 15:29