FOTO | Latovlevici, așa cum nu l-ați mai văzut până acum. Stelistul, surprins într-o ipostază în care fanii îl observă foarte rar

Steliștii sunt în culmea fericirii după victoria din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0. Succesul le-a permis jucătorilor antrenați de Laurențiu Reghecampf să celebreze titlul cu numărul 25 din istoria clubului cu trei etape înaintea finalului de sezon, iar bucuria a fost la cote maxime. Roș-albaștrii au sărbătorit chiar pe Cluj Arena alături de fani, dar au continuat fiesta și după ce au plecat de la stadion, în autocar și la hotel.

Ca de obicei, sufletul petrecerii a fost fundașul Iasmin Latovlevici, cel care a dat tonul cântecelor și a întreținut atmosfera în stilul deja consacrat. Fotbalistul Stelei a fost atât de fericit de cucerirea celui de-al doilea titlu din carieră, încât a uitat chiar și de aparatul dentar pe care îl poartă și pe care, de obicei, face eforturi să îl mascheze. Latovlevici a râs cu gura până la urechi și le-a oferit fanilor Stelei o imagine memorabilă, surprinsă de fotoreporterii ProSport.

 

Publicat: 09 05. 2014, 09:47
Actualizat: 09 05. 2014, 09:48