FOTO | Guima, urmașul lui Traore la Cluj. Un atacant de aproape doi metri a ajuns sub comanda lui Vasile Miriuță

  • Atacul este singurul compartiment unde CFR Cluj nu mutase până acum. Adi Rocha are șanse mici să mai semneze, motiv pentru care Iuliu Mureșan, președintele grupării ardelene, s-a reorientat spre Liga a 2-a din Portugalia.
  • Formația din Gruia a mai transferat până acum un portar, patru fundași și doi mijlocași, toți liberi e contract.

Formația din Gruia l-a achiziționat pe Bruno Guimaraes Pinho de Azevedo (Guima), un jucător ce se aseamănă foarte mult la fizic cu Lacina Traore. Lusitanul de 28 de ani măsoară 1,94 metri a semnat un contract pe două sezoane cu CFR Cluj. Acesta a jucat ultima dată la Oliveirense (Portugalia 2), unde a marcat în ultimul sezon 11 goluri în 35 de meciuri. În 2012 acesta a evoluat pentru șase luni la Zilina, unde nu s-a impus, bifând numai două goluri în 11 partide.

Ultimul sezon a fost cel mai bun din cariera atacantului. Acesta a venit gratis la Cluj, urmând ca formația lusitană să păstreze 10% din drepturile federative ale fotbalistului.

Vine în locul lui Rocha

Vasile Miriuță a cerut să fie adus pe postul de atacant brazilianul Adi Rocha, fost jucător la Steaua, cu care a colaborat la Energie Cottbus 2 și i l-a propus mai apoi lui Laurențiu Reghecampf la Chiajna. Mutarea nu s-a mai produs, deoarece jucătorul nu a fost mulțumit cu cei 7.000 de euro lunar propuși de CFR.

Au sosit și doi mijlocași

Campania de transferuri a clujenilor continuă și în linia mediană. Mijlocașul Daniel Stana (ex Ceahlăul) și mijlocașul croat Antonio Jakolis (ex Å ibenik) au parafat deja angajamente cu CFR

Formația din Gruia a mai oficializat până acum cinci mutări, toate în defensivă: Vâtcă (portar), Jaime, Susic, Larie și Joao Paolo (fundași).

13 goluri are Bruno Guimaraes Pinho de Azevedo în ultimele două sezoane jucate pentru Oliveirense, în liga secundă din Portugalia

 

Publicat: 27 06. 2014, 15:00
Actualizat: 27 06. 2014, 15:01