FOTO | A crescut la Dinamo, dar e fan FCSB? „Când țin cu Steaua, mă dau mare, mă dau mare!”. Costache și dragostea ascunsă pentru culorile „roș-albastre”

Valentin Costache (19 ani), fotbalist care în iarnă va trece de la Dinamo la CFR Cluj, este miezul unor reacții ale fanilor dinamoviști pe Facebook. Pe pagina „TOMIS RedDogs Constanța” au apărut fotografii de pe profilul mijlocașului cu acesta distribuind postări anti-Dinamo, pro FCSB și Becali.

Fotbalistul e acuzat că ar fi postat în 2012 și 2013, când încă nu ajunsese la Dinamo, mai multe mesaje pro FCSB și împotriva „câinilor”. El era pe atunci legitimat ca junior la CSȘ Videle.

La scurt timp după ce fotografiile au apărut în presă, fotbalistul și-a închis contul personal de Facebook.

Publicat: 15 11. 2017, 11:38
Actualizat: 15 11. 2017, 11:50