FOTBAL EXTREM! Balint: „A înghețat și mingea!”




Deși temperatura la ora jocului a fost de -3 grade, două mii de oameni au vrut să vadă cât de mult au acumulat elevii lui Balint în cele 14 zile petrecute în Spania.




Echipele s-au înțeles pentru trei reprize de câte 40 de minute, iar Timișoara a început în formula care va debuta în retur cu FC Argeș. Printre spectatori, rumoare, fiindcă nu s-a jucat absolut nimic vreme de 80 de minute, iar fanii și-au pierdut la un moment dat răbdarea, începând să taxeze impreciziile fotbaliștilor. Buzoienii, mare parte timișoreni împrumutați, au fost aproape de a da lovitura când, după o fază lucrată de Popovici și Cojocnean, Adrian Popa a marcat cu un șut superb, la vinclu, din 14 metri. Bănățenii au egalat când mai erau câteva minute de joc, când jocul de pase l-a adus pe Rusic față în față cu Mincă și atacantul nu a ratat.

Balint: „Nu am văzut nimic”

Tehnicianul a venit la conferința de presă înghețat și convins că jocul a contat doar la capitolul pregătirii fizice. „Meciul a fost o reușită doar la capitolul fizic. Nu pot să spun nimic tehnic, tactic, nu am ce analiza, pentru că nu a fost nimic. Jucătorii abia puteau să își mențină echilibrul, cu atât mai puțin să joace. S-au plâns din cauza terenului, a mingii, care înghețase către finalul meciului. Buzăul s-a apărat, își pregătește o strategie defensivă. Probabil și în campionat ne vom întâlni cu asemenea adversari”, a mărturisit Balint. Acesta așteaptă însă o schimbare a vremii, cât și ca echipa să se readapteze la clima românească. „Oamenii din tribună sunt liberi să aibă opinie. În retur, de taxat, eu sunt primul care o va face, indiferent dacă e vorba de mine sau de echipă. Mai e o săptămână, e timp să ne acomodăm”, a încheiat antrenorul.

 

"Din păcate, condițiile acestea sunt împotriva echipei care trebuie să construiască mai mult, echipei care trebuie să conducă jocul. E mai ușor să te aperi", Gabi Balint, antrenor FC

 

"La Stancu, Parks, Borbely se vede că au avut pauze în pregătire. Curtean are poftă de joc, e din ce în ce mai bun, dar e suspendat la primul meci", Gabi Balint, antrenor FC

Publicat: 20 02. 2009, 21:11
Actualizat: 20 02. 2009, 21:57