Florinel Coman, sfaturi de aur de la un fost mare internațional român: „Și prietena trebuie să-și dorească ca tu să faci performanță”. De ce trebuia să se implice și Toni Petrea 

Fostul mijlocaș al „Generației de Aur”, Ioan Ovidiu Sabău, crede că Florinel Coman trebuie ajutat mai mult, după incidentul cu permisul de Ucraina și îl sfătuiește pe vedeta FCSB-ului și pe tinerii fotbaliști să aibă grijă și cum își aleg iubitele.

Florinel Coman, sfătuit de Ioan Ovidiu Sabău să-și calculeze foarte bine pașii carierei: „Și prietena pe care o ai trebuie să-și dorească ca tu să faci performanță”. De ce trebuia să se implice și Toni Petrea 

„A greșit, trebuie ajutat, trebuie să înțeleagă că trebuie să fie mai responsabil și el la astfel de lucruri. Nu-l văd un tip atât de matur, atât de echilibrat, la vârsta lui. Atunci e foarte ușor să fie influențat. Probabil că nu are nici sfătuitori foarte înțelepți, foarte buni. Partenerul de viață, prietena pe care o ai, trebuie să te înțeleagă. Să-și dorească ca tu să faci performanță, să te ajute. Este o treabă foarte serioasă. Dacă nu ai un partener cu care să discuți, să înțeleagă ce înseamnă pentru tine meseria asta, că trebuie să faci sacrificii… Nu poți să amesteci lucrurile.

Mă distrez și pot să fac și performanță cu adevărat. Nu se poate, este imposibil. Antrenamentul este un chin, meciul este ușor. Pentru că te-ai recuperat, te-a pregătit și din punct de vedere psihic ești foarte puternic. Nu ești încărcat, de genul «nu m-am pregătit bine sau am pierdut două-trei nopți săptămâna asta. Cum o să ajung?». Ai încredere pentru că te-ai pregătit și te-ai odihnit și intri foarte relaxat”, a spus Sabău la Look Sport.

„E posibil ca el să nu fi știut, să fie naiv”

Fostul antrenor spune că Toni Petrea trebuia să știe ce permis are Coman și că ține și de el să-l ajute. „Antrenorul toată ziua e lângă tine, aude, simte, cunoaște situația. Și ceilalți din staff. Nu cred că cei de acolo nu cunoșteau situația. Atunci trebuie intervenit, dacă vrei binele acelui copil.

Discuți, ești mai matur și anticipezi ce s-ar putea întâmpla. Îți poți distruge cariera, se poate distruge absolut tot. Clubul trebuie să-l ajute. Sper că el a învățat, că este atât de inteligent încât să nu mai facă așa ceva niciodată. Trebuie să fie un exemplu și pentru toți ceilalți. E posibil ca el să nu fi știut, să fie naiv. I s-a spus că e legal, că nu e nicio problemă. Toți dintre noi am avut oameni capabili lângă noi, care ne-au ajutat, ca un părinte. Ne-au învățat nu numai fotbal”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.

„Are mai mult tupeu, dar Man era mai atent cu viața lui”

Fostul mijlocaș de bandă este impresionat de calitățile lui Florinel Coman: „El are această tendință, spre o viață mai ușoară, confortabilă și să nu sufere prea mult. Ori nu are voie, pentru că are niște calități excepționale și este păcat să se rateze un astfel de jucător. Are calități, zic eu, mai bune decât Man. Viteză mai bună, chiar și mai multă personalitate, mai mult tupeu. Dar Man era mult mai așezat, mai atent cu viața lui, mai focusat”.

 

Publicat: 03 03. 2021, 15:51
Actualizat: 03 03. 2021, 15:52