Florin Tănase, mesaj amuzant pentru Gigi Becali după ce a marcat în Clinceni – FCSB 0-3: „Golul mi-a adus încredere și revenirea pe planetă! Am fost plecat”

FCSB a marcat de trei ori în poarta nou-promovatei Academica Clinceni, în etapa a 11-a din sezonul regulat. Florin Tănase a deschis tabela de marcaj de pe stadionul „Central Ion Comșa” din Călărași.

În minutul 12, preferatul lui Gigi Becali (61 de ani) a punctat cu un șut din cădere, din interiorul careului, după o centrare a lui Crețu. Decarul lui Bogdan Vintilă a preluat cu călcâiul, în spate, apoi a șutat cu stângul și l-a învins pe Vâlceanu, portarul Academicii Clinceni. Următoarele două goluri au fost marcate în repriza a doua, Florinel Coman (min. 65) și Olimpiu Moruțan (min. 80) au stabilit scorul final, 3-0.

„Suntem bucuroși pentru cele trei puncte din seara asta, aveam mare nevoie de ele. Gândul nostru se îndreaptă spre derby, sperăm să câștigăm. Sperăm ca la meciul cu Dinamo să nu ratăm nicio ocazie.

(n.r. – cum va fi derby-ul) Încins ca de obicei, sper să avem parte de un gazon mai bun față de data trecută și să oferim și noi spectacol pe gazon, pentru că în tribună va fi, cu siguranță. Vor veni și ne vor susține, și la meciul cu CFR au fost mulți, cu siguranță cu Dinamo vor veni mai mulți și îi rog pe această cale să vină să ne susțină că avem nevoie de ei”, a spus Florin Tănase, la finalul partidei, la Digi Sport, care a vorbit și despre cum se simte acum:

„Îmi aduce încredere (n.red. – despre golul marcat). Probabil și revenirea pe planetă. Am fost plecat, a zis (n.red. – Gigi Becali) că sunt plecat pe altă planetă. Când am fost mutat de la un meci la altul pe alt post, e foarte important, nu am văzut nicăieri în lume un jucător să fie mutat pe atâtea posturi. Am discutat (n.red. – cu antrenorul) și după câte ați văzut sunt pe postul de mijlocaș”.

FCSB – Dinamo va fi sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională.

Publicat: 29 09. 2019, 19:49
Actualizat: 29 09. 2019, 19:49