Florin Prunea, scos din sărite de șefii echipei dinamoviste. „Eu nu sunt paratrăsnet!”

Florin Prunea a fost unul dintre conducătorii dinamoviști care nu a participat la tratativele pentru transferul lui Dan Nistor. A aflat de pe site-ul Prosport că echipa a rămas fără căpitan și cere șefilor să dea explicații în fața suporterilor.

Florin Prunea susține că Dinamo nu a făcut deloc o afacere bună. Dan Nistor a fost vândut cu mai puțin de 300.000 de euro, deși prețul lui este de patru ori mai mare.

Craiova a dat niște lovituri pe piața transferurilor pe niște sume mici, în timp ce noi vindem căpitanul pe o sumă ridicolă. Suporterii nu trebuie să-l înjure pe Nistor! El s-a dus acolo pentru familia lui. Are și el soție, are copil”, a atacat președintele clubului Dinamo la Digi Sport.

Bogdan Bălănescu, secretarul-general al clubului este considerat de suporteri drept omul care l-a convins pe patronul Ionuț Negoiță să-l vândă pe Dan Nistor. Florin Prunea l-a acuzat, indirect, tot pe el.

„Cred că ar trebui să iasă cineva în fața suporterilor să spună adevărul! Suporterii s-au săturat! Eu n-am fost adus la Dinamo ca să fiu un paratrăsnet. Am fost singur, alții stăteau pe sub birouri, și nu am făcut decât să-mi apăr antrenorul și jucătorii mei.

Îi dau dreptate lui Dinu, cred că ne batem la retrogradare. Eu știu ce înseamnă play-out-ul, va fi dificil când se va trage linie, după înjumătățirea punctelor”, a spus Prunea, la TV Digi Sport.

Publicat: 05 01. 2020, 23:22
Actualizat: 05 01. 2020, 23:26