Florin Prunea îl contrează pe Rădoi. „Astea sunt povești de adormit copiii”. Dinamovistul e nemulțumit de ultima inițiativă a selecționerului

Aria de selecție tot mai restrânsă i-a făcut pe mulți dintre selecționerii recenți ai echipei naționale să contempleze ideea naturalizării unor jucători străini din Liga 1. Mirel Rădoi a repus pe tapet această variantă, dar proaspătul selecționer a fost criticat din cauza aceste inițiative.

Florin Prunea este unul dintre cei care nu susține posibilitatea ca România să aducă și jucători de altă naționalitate. Managerul lui Dinamo susține că în acest context, dorința FRF de a promova jucătorii tineri prin regula U21 ar deveni inutilă.

Florin Prunea: „Trebuie să vedem cine suntem”

Cum să nu ne fie frică de Islanda? Păi nouă ne-a fost frică de Malta. Dacă ne egala şi Malta…”, a spus cumva dezamăgit Florin Prunea la Telekom Sport.  „Noi trebuie să vedem unde suntem, cine suntem, să vedem ce probleme avem la echipa naţională. Aria de selecţie este una destul de mică. Am văzut acum că vrem să naturalizăm. De ce am mai băgat regula cu doi U21 dacă ne apucăm să naturalizăm? Astea sunt poveşti de adormit copiii”, a continuat managerul dinamovist.

Reacția lui Prunea vine după ce Rădoi a anunțat joi seara că își dorește naturalizarea unor jucători din Liga 1. Noul selecționer al României i-a nominalizat pe Billel Omrani și Dumitru Cardoso. În replică, Dan Petrescu i-a transmis că la CFR Cluj ar fi mai mulți jucători străini dornici să joace pentru prima noastră reprezentativă.

Publicat: 30 11. 2019, 11:21