Florin Prunea, prima reacție după retragerea finanțatorilor de la Dinamo: „Părea o investiție serioasă”

Florin Prunea, fost președinte la Dinamo, a vorbit despre posibila retragere a investitorilor spanioli din „Ștefan cel Mare”.

Fostul portar al „câinilor” are totuși încredere că Pablo Cortacero și compania vor reuși să rezolve problemele financiare, iar noul proiecte de la Dinamo va continua.

ProSport a oferit în exclusivitate detalii despre situația financiară de la Dinamo și a dezvăluit faptul că Pablo Cortacero este în căutarea unui nou fond de investiții.

Florin Prunea are încredere în spanioli

Florin Prunea a explicat că nu are informații în acest sens, însă este de părere că proiectul prezentat de către investitorii spanioli pare destul de serios și nu crede că acesta se va destrăma.

„Nu știu ce să spun, chiar n-am vorbit cu nimeni de acolo. Părea așa, la o primă privire, că e o investiție serioasă, cu jucători, cu salarii mari.

Dacă se retrage, sigur că n-ar fi prea confortabil, la jumătatea turului de campionat, dar eu nu cred că se vor retrage”, a declarat Florin Prunea, potrivit Digi Sport.

Cosmin Contra, neliniștit în privința situației financiare

Antrenorul Cosmin Contra s-a arătat îngrijorat înaintea următorului meci din campionat, în ceea ce privește situația financiară din cadrul clubului Dinamo.

„Eu am venit la Dinamo pentru că mi s-a prezentat un proiect solid din toate punctele de vedere. Ca jucători, am adus cam tot ce ne-am dorit să aducem. Există o neliniște la nivel administrativ, pentru că nu s-au pus bazele noului Consiliu de Administrație, nu s-au pus bazele pentru o nouă structură.

Nu s-au făcut acele plăți care trebuiau să se facă până acum… există o neliniște din partea tuturor la acest nivel. Sunt speranțe că în cel mai scurt timp se vor regla aceste lucruri, iar atunci putem să vorbim despre acest grandios proiect de la Dinamo. Și eu sunt neliniștit, pentru că lucrurile întârzie să șe așeze.

Există o neliniște, dar în același timp am încredere că acest proiect este cel care mi s-a prezentat și că vom putea să facem o echipă mare. În fiecare zi vorbesc cu patronul, îmi transmite liniște. Mi-a spus că toate problemele se vor rezolva”, a spus Contra, la conferința de presă premergătoare meciului Sepsi Sfântu Gheorghe – Dinamo.

Publicat: 23 10. 2020, 19:46
Actualizat: 23 10. 2020, 22:57