Florin Prunea anunță că CSMS Iași n-are buget de transferuri: „Vom aduce doar jucători liberi de contract!” Primul transfer pe care l-a făcut

Vacanța a luat sfârșit în Copou! Elevii lui Eugen Neagoe se vor reuni joi, la prânz, la stadionul „Emil Alexandrescu” și vor efectua primul antrenament al anului. Dacă la capitolul „plecări” sunt mai multe certitudini, la cel al transferurilor oficialii ieșeni nu au noutăți. Președintele executiv Florin Prunea a declarat că nu dispune de niciun ban pentru transferuri, astfel că vor veni jucători liberi de contract în această perioadă.

„Bugetul pentru transferuri este zero. Banii primiți pentru Crețu se duc la bugetul statului. În aceste condiții, vom aduce jucători liberi de contract. Am vorbit cu mai mulți jucători, avem mai multe piste, dar deocamdată nu avem nicio noutate. Vom vedea în perioada următoare”, a spus Prunea.

La reunirea de după-amiază va fi prezent și jucătorul de bandă stângă Ionuț Panțîru (20 de ani), de la divizionara a III-a Știința Miroslava. Acesta va fi transferat de clubul din Copou contra sumei de aproximativ 8.000 de euro, CSM Poli urmând să achite și contravaloarea unui cantonament montan echipei de ligă inferioară.

 

Publicat: 05 01. 2017, 09:58
Actualizat: 05 01. 2017, 09:59