Florin Prunea, lovitură grea pentru Dinamo! Fostul oficial din „Ștefan cel Mare” a dat în judecată clubul pentru salariile restante și a câștigat! Suma pe care trebuie s-o primească

Florin Prunea a câștigat litigiul cu Dinamo în civil, la Tribunalul București! Suma pe care o are de recuperat fostul portar este uriașă, de aproximativ 40.000 de euro.

Banii reprezintă salariile restante de la Dinamo și Florin Prunea nu are de gând să renunțe la nici un cent, în contextul în care vara trecută a fost dispus să negocieze în condiții avantajoase pentru ambele părți, doar că nu a avut cu cine negocia.

Florin Prunea a câștigat procesul cu Dinamo, după ce nu i-au fost plătite salariile restante

Dinamo are posibilitatea de a face apel. Astfel speța va mai fi în atenția judecătorilor o perioadă mai lungă de timp.

Fostul oficial al „câinilor” are de recuperat salariile neplătite în din octombrie 2019 până în iunie 2020, plus perioada de șomaj tehnic, plus cheltuieli de judecată.

„Era o soluție logică. La vremea respectivă, nu am avut cu cine să vorbesc. Am încercat să stingem litigiul pe cale amiabilă, având în vedere relația mea de afinitate cu clubul și brand-ul Dinamo. Acum, nu am ce negocia!

Probabil, clubul va face apel, nu știu. E un contract de muncă între ang„ajator și angajat. Sunt drepturile mele pentru perioada în care am muncit, nu vreau daune sau altceva”, a spus Florin Prunea, potrivit gsp.

Publicat: 04 02. 2021, 20:27
Actualizat: 04 02. 2021, 20:39