Toate tunurile pe jucătorii care vor să plece de la CFR Cluj: „Ești profesionist, trebuie să joci!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Impresarul Florin Manea a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația de la CFR Cluj și jucătorii care își doresc să plece, după revenirea lui Dan Petrescu.

Odată cu plecarea antrenorului Marius Șumudică și a președintelui Marian Copilu, șase jucători și-au exprimat dorința de a pleca din Gruia.

Alexandru Chipiciu, Giedrius Arlauskis, Iasmin Latovlevici, Anas Tahiri, Guessouma Fofana și Ulrich Meleke sunt cei șase jucători care nu își mai doresc să continue la CFR Cluj.

Florin Manea pune tunurile pe jucătorii care vor să plece de la CFR Cluj

Florin Manea a vorbit și despre revenirea lui Culio în Gruia, dar a analizat și situația jucătorilor care s-ar putea despărți de CFR Cluj.

„Dacă Dan Petrescu vede că mai poate (n.r. Culio, 38 de ani), probabil că poate. E un jucător cu experiență, acum depinde cât poate.

Mie mi se par puțin deplasate astea că îl susțin pe ăla, îl susțin pe ăla. Ești jucător profesionist, trebuie să joci.

Mie Meleke mi-a plăcut. Tahiri arăta bine pe video, dar nu l-am văzut la CFR. Arlauskis a câștigat campionate cu ei. Fofana nu știu cine e. Dintre ei, poate ar trebui să rămână doar Meleke și Tahiri. Arlauskis, nu știu, dacă a fost opțiunea lui… Probabil că dacă aș fi fost președinte și eu aș fi făcut lista asta”, a spus Florin Manea, la ProSport Live.

În ceea ce privește felul în care Marius Șumudică a fost îndepărtat din Gruia, Florin Manea le bate obrazul celor de la CFR Cluj.

„Mi s-a părut haos. E umilitor și pentru CFR Cluj. Nu vezi așa ceva la cluburile din afară”, a mai spus Florin Manea.

Publicat: 02 09. 2021, 20:01
Actualizat: 03 09. 2021, 12:11