Florin Gardoș și-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova până la finalul sezonului!

Fundaşul central Florin Gardoş (31 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Universitatea Craiova până la finalul acestui sezon.

Deși s-a speculat inițial că Florin Gardoș nu va mai continua la Universitatea Craiova, cele două părți au decis să continue colaborarea și chiar să păstreze o clauză în contractul internaționalului român pentru posibilitatea prelungirii pe încă un an.

Florin Gardoș și-a prelungit contractul cu Craiova

Contractul lui Florin Gardoș cu formația din Bănie expria la data de 30 iunie, dar cele două părţi au ajuns la un acord să continue colaborarea până la încheierea actualului sezon, care s-a prelungit până la finalul lunii iulie. Aşadar, Florin Gardoș a semnat pe încă o lună şi se antrenează în continuare sub comanda antrenorului italian Cristiano Bergodi (55 de ani).

Reprezentanții clubului Universitatea Craiova au făcut anunțul pe pagina oficială de Facebook.

„Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că Florin Gardoș și-a prelungit contractul până la finalul acestui sezon competițional cu opțiune de prelungire pentru încă un an”, au scris oltenii pe Facebook.

Florin Gardoș, niciun meci pentru Universitatea Craiova în Liga 1

Florin Gardoş, revenit la antrenamente în iarnă, după o accidentare gravă suferită în urmă cu un an, într-un meci de Europa League, contra azerilor de la Sabail, nu are vreo ofertă în acest moment de la un alt club, în timp ce Universitatea Craiova s-ar fi bazat numai pe 3 stoperi în condiţiile despărţirii de Gardoş: Uros Cosic (27 de ani), Stephane Acka (29 de ani), Mihai Bălașa (25 de ani), al patrulea fiind juniorul Ionuţ Mitran (18 ani).

Florin Gardoș nu a apucat să joace niciun meci în actuala ediție de campionat pentru Universitatea Craiova, din cauza acestei accidentări.

250.000 de euro este cota de piață a lui Florin Gardoș, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Publicat: 05 06. 2020, 13:24
Actualizat: 05 06. 2020, 14:11