Florin Costea, spre Premier League!

Florin Costea nu duce lipsă de oferte, iar 2010 se pare că îl va
găsi pe atacantul Craiovei la o altă echipă. După ce scoțienii de
la Celtic și-au manifestat interesul pentru vârful de 24 de ani,
alte două formații din Marea Britanie s-au arătat dispuse să
negocieze cu Adrian Mititelu pentru vedeta sa.

Surse apropiate jucătorului susțin că e vorba de două echipe „de
mijlocul clasamentului” din Premier League. Cele două grupări s-au
arătat dispuse să achite 4.5 milioane de euro pentru atacant, sumă
pentru care patronul Universității ar accepta să renunțe la
principalul marcator al Științei. Data la care jucătorul își va
cunoaște viitoare destinație în proporție de 90% este 6 ianuarie,
moment în care oficialii celor două formații în cauză vor decide
dacă vor înainta o ofertă scrisă Universității Craiova.

„Nu știu dacă voi pleca de la Universitatea, vom vedea
după sărbători. Nu îmi doresc neapărat să plec, vom vedea ce va fi.
Deși după patru ani la Știința, poate a venit momentul să plec.
Anul 2009 a fost foarte bun pentru mine și sper ca 2010 să fie cel
puțin la fel de bun”
, Florin Costea.

8 goluri
a înscris Fl. Costea în tur

4.5 milioane de euro ar putea
încasa Universitatea Craiova de pe urma lui Florin
Costea

Publicat: 30 12. 2009, 22:09
Actualizat: 30 12. 2009, 22:27