Florin Costea și-a găsit echipă!** Nu e nici Vaslui, nici CFR sau ȚSKA! La ce echipă va ajunge fostul stelist și cât costă mutarea

„În acest moment singura plecare sigură de la Steaua este cea a lui Florin Costea. În rest ne mai gândim”, a fost una dintre primele declarații făcute de Laurențiu Reghecampf atunci când s-a întors din vacanță. În aceste condiții, fotbalistul de 27 de ani este foarte aproape să se înțeleagă cu Astra Ploiești, echipă dispusă să-i satisfacă pretențiile salariale cifrate la aproximativ 200.000 de euro pe an.

Un rol important în toată această afacere îl au impresarii lui Florin Costea, Ioan și Victor Becali. De-a lungul ultimului sezon, cei doi au avut o relație de colaborare extrem de strânsă cu patronul Astrei, Ioan Niculae. După ce i-au adus la Ploiești, printre alții, pe Silviu Lung jr, Bărboianu, Găman sau Ologu, impresarii sunt foarte aproape de a realiza un nou transfer răsunător. Cel mai probabil, anunțul oficial va veni până joi, 14 iunie, dată la care echipa antrenată de Bogdan Stelea are programată reunirea după vacanța de vară.

Achiziția îl costă 400.000 de euro pe Niculae

Până la parafarea actelor de transfer, oficialii Astrei trebuie să rezolve cu Gigi Becali problema legată de pretențiile Stelei. Astfel, șefii din Ghencea i-au promis lui Florin Costea că îl vor lăsa să plece fără a pretinde o sumă pentru transfer, însă fotbalistul trebuie să returneze banii primiți vara trecută sub formă de primă de instalare, aproximativ 200.000 de euro. Cel mai probabil, banii vor fi achitați de către Ioan Niculae, om de fotbal care a dovedit până acum că își poate permite atragerea jucătorilor cu pretenții. Pe lângă această sumă, patronul Astrei va fi nevoit să suporte și salariul lui Florin Costea. La acest capitol, pretențiile lui Florin Costea se ridică la nivelul condițiilor avute la Steaua, adică 200.000 de euro pe an. În Ghencea, olteanul a avut unul dintre cele mai mari salarii de la echipă, cu toate că a evoluat slab, fiind folosit în special pe final de meci.

În acest moment singura plecare sigură de la Steaua este cea a lui Florin Costea. În rest ne mai gândim
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua

2 goluri a reușit Florin Costea pentru Steaua sezonul trecut în cele 26 de meciuri jucate

3 echipe are Florin Costea pe legitimație: CSM Rm. Vâlcea, Universitatea Craiova, Steaua

Publicat: 12 06. 2012, 03:00
Actualizat: 12 06. 2012, 03:00