Florentin Petre dă de pământ cu Dan Nistor, după ce acesta și-a băgat banderola în pantaloni: „Are imaginea lui Hîldan pe ea! Pentru mine, acel lucru era unic”

Florentin Petre îl critică dur pe Dan Nistor, după ce acesta și-a băgat banderola în pantaloni, în timpul meciul cu Gaz Metan Mediaș. Nistor a apelat la acest gest, deoarece banderola i s-a rupt la un contact cu un jucător advers.

Dan Nistor a oferit în finalul meciului cu Gaz Metan o scenă mai puțin întâlnită pe un teren de fotbal. În finalul partidei, când Gaz Metan conducea cu 3-0, banderola i s-a rupt. Căpitanul lui Dinamo a luat-o în grabă și a băgat-o în pantaloni, pentru a nu ieși din ritmul jocului. Gestul său a stârnit însă o avalanșă de reacții negative, atât din partea suporterilor, cât și a celor care au jucat pentru Dinamo.

Unul dintre ei este Florentin Petre, care spune că Nistor a făcut un gest iresponsabil. Fostul internațional român este de părere că Nistor nu conștientizează importanța pe care o are banderola de căpitan:

„M-a dezamăgit foarte mult. Ce a făcut aseară e incredibil. Din ce am văzut pe internet, suporterii sunt foatre supărați. Acea banderolă pe care o bagă în șort a fost purtată de niște fotbaliști mari. Pentru mine, acel lucru era unic. Primul lucru pe care îl puneam în geantă era banderola. Mi-era frică să nu o uit, să nu mă fac de râs. El nu știe ce înseamnă lucrul ăsta, să fie căpitan. Ai lângă tine doi oameni care au fost căpitani. Îi poți întreba ce înseamnă. Are imaginea lui Cătălin Hîldan pe ea. Probabil că s-a pierdut, a avut emoții. Trebuia să o ducă la marginea terenului să o dea antrenorului”, a declarat Florentin Petre la DigiSport.

Publicat: 06 12. 2016, 20:58
Actualizat: 06 12. 2016, 20:59