Fl. Petre îi așteaptă pe fani la meciul cu Astra: „Suntem siguri că vom avea primul inel plin!” Ce spune de transferul italianului Rullo

Odată cu rezolvarea problemelor în rândul acționariatului, Ionuț Negoiță încearcă să pună pe tapet un proiect de viitor în ceea ce privește clubul Dinamo.

Florentin Petre a vorbit despre schimbările care au avut loc în ultima perioadă și despre ceea ce urmează să fie implementat pe viitor.

„Ne pregătim pentru meciul de la sfârșitul săptămânii împotriva celor de la Astra, o echipă foarte bună.

Noul stadion e un proiect stabilit de noul președinte. Să sperăm că se va putea realiza. E important ca din noua structură a clubului să facă parte foști jucători de fotbal.

Jucătorii au dat dovadă de un caracter extraordinar, deși am trecut prin momente dificile. Domnul Negoiță s-a ținut de cuvânt și asta a fost un lucru foarte bun.” a spus Florentin Petre la Ora de ProSport.

Secundul lui Țălnar a vorbit și despre situația lui Rullo, un fundaș stânga testat în aceste zile de „câini”.

„Rullo este un jucător cu referințe bune. Am vorbit cu Ovidiu Petre despre el. Are foarte multe meciuri în Serie A. Important e să se înțeleagă cu președintele ca totul să fie în regulă. E un jucător care urcă mult în atac, centrează foarte bine.”, a mai spus Florentin Petre.

Petre speră ca fanii lui Dinamo să umple măcar primul inel în partida de duminică cu Astra.

„Salariile au fost plătite la zi. Îi așteptăm pe toți suporterii duminică pe Național Arena. Suntem siguri că vom avea primul inel plin. Pentru ca dinamovistul să vină la stadion, trebuie ca echipa să aibă rezultate.” a mai declarat Petre.
 

Publicat: 25 03. 2013, 15:27
Actualizat: 25 03. 2013, 15:28