Federer, idolul lui Răduț! Vezi cum l-a transformat „Swiss Maestro” pe mijlocașul Stelei

Steaua a cheltuit destul de puțin pentru transferurile din
această vară, dar aproape jumătate din sumă a fost alocată pentru
înrolarea lui Răduț. În vârstă de 20 de ani, fostul mijlocaș al lui
Internațional Curtea de Argeș a încântat încă de la meciul de
debut, prilej pentru Mihai Georgescu, antrenorul care l-a format,
să îl laude și să îi preveadă un viitor glorios.

Răduț e un băiat foarte inteligent, e născut cu niște
abilități deosebite. Toți marii sportivi sunt polivalenți, iar el
nu face excepție, fiind un excelent jucător de tenis. Marile lui
calități sunt inteligența și personalitatea. Răduț nu cred că va
rămâne mai mult de doi ani la Steaua. După aceea va face pasul la o
echipă mare din Europa
„, a declarat antrenorul care l-a
descoperit pe Răduț.

În prezent coordonator al Centrului de Copii și Juniori al
Univesității Cluj, Mihai Georgescu a afirmat că în perioada
junioratului Mihai Răduț avea mari probleme de pregătire fizică,
iar pentru a-l motiva i l-a dat exemplu pe Roger Federer, la acea
vreme numărul 1 în tenisul mondial. În primii doi ani era
extrem de deficitar la pregătirea fizică. Știam că idolul său e
Roger Federer și i-am explicat că elvețianul este cel mai bun
sportiv din lume la acest capitol. I-am dat să citească un interviu
cu el. Apoi, după un an, era alt om. Pentru copii e foarte
important să le dai exemple, să se identifice cu mari campioni,
care pot deveni modele
„”, a explicat tehnicianul.

Publicat: 29 07. 2010, 16:16
Actualizat: 29 07. 2010, 16:17