FCSB s-a despărțit de un fotbalist care a intrat în istoria echipei! Becali l-a cedat după ce abia îi prelungise contractul

Dunărea Călărași a mai luat un fotbalist de la FCSB, după ce l-a adus pe Daniel Benzar (21 de ani). De data aceasta, nou-promovata a pus mâna pe Ianis Stoica (16 ani), mijlocaș care vine sub formă de împrumut, până la finalul sezonului, pentru a prinde minute la echipa antrenată de Dan Alexa. La finalul lui 2018, Gigi Becali îi prelungise contractul fiului lui Pompiliu Stoica, iar în luna iulie a anului trecut anunța că are de gând să-i pună o clauză de 500 de milioane de euro.

Ianis Stoica are șansa acum, după mai bine de un an petrecut în echipa FCSB, să arate ce calități stăpânește și la ce nivel este față de jucătorii din Liga 1 Betano. Fiul lui Pompiliu Popescu a plecat la Dunărea Călărași pentru a-și ridica nivelul, conform TelekomSport. Iar planul FCSB-ului e cât se poate de simplu: Ianis trebuie să joace cât mai mult, să se rodeze și să capete experiență, iar la finalul sezonului să vină sub comanda lui Mihai Teja.

La vârsta de doar 14 ani, 10 luni și 23 de zile, Stoica a devenit, anul trecut, cel mai tânăr marcator, dar și cel mai tânăr fotbalist folosit de FCSB într-un meci oficial. În Cupa României, e pe locul al treilea în topul vârstei debutanților.

Fiul lui Pompiliu Stoica a marcat golul de 6-1, după o ratare a lui William De Amorim, în partida din Cupa României cu Sănătatea Cluj. La finalul jocului, tânărul mijlocaș a spus că este un moment extrem de important pentru el și că ar putea chiar să scrie o carte despre acest joc, care i-a marcat cariera.

În iulie 2018, Gigi Becali avea planuri mari cu Ianis, căruia, în octombrie 2018, i-a prelungit contractul cu încă doi ani: „Voi ziceți că sunt nebun, dar eu prevăd viitorul. Am câțiva tineri extraordinari. Unul dintre ei este băiatul lui Pompiliu Stoica, Ianis, care are 15 ani și jumătate. Meme Stoica îmi zice că la antrenamente nu se vede diferența dintre el și colegii lui, deși nici nu a împlinit 16 ani! E cuminte și o să îl creștem bine. Peste trei ani, când îi fac contract, îi pun clauză de 500 de milioane de euro. Ce, eu sunt prost? De ce să nu fac asta? Eu vând fotbaliști de calitate”.

Ianis Stoica i-a impresionat deja pe oamenii din fotbalul românesc, deși nu a avut multe prezențe în prima echipă a FCSB: „La Ianis nu știu dacă începe această presiune, dacă o resimte sau dacă el e un tip care nu e afectat. Văd că e un tip care poate face pasul la prima echipă a FCSB, care nu resimte presiunea numelui, e unul dintre liderii generației și l-am văzut și în meciul de la Călărași că nu se vede o așa mare diferență între colegii săi mai mari de vârstă”, declara Nicolae Grigore, la ProSport LIVE.

 

Publicat: 09 01. 2019, 15:16
Actualizat: 09 01. 2019, 16:03