FCSB, interzisă din nou în Ghencea! Gigi Becali a recunoscut: „Am făcut cereri peste tot. Mie nu-mi dau voie!”

FCSB, interzisă din nou în Ghencea. Patronul echipei, Gigi Becali, a recunoscut că nu a renunțat nicio clipă din a trimite cereri către stadionul „Steaua” și „Arcul de Triumf”, însă de fiecare dată s-a lovit de răspunsuri ambigue, care se transformă într-un refuzuri voalate, insuficient argumentate.

FCSB a fost obligată să joacă meciurile de pe teren propriu pe stadioanele de la Giurgiu, Pitești sau Buzău, atunci când Arena Națională a fost indisponibilă.

Nicio altă arenă din București nu și-a dat acordul pentru a primi-o pe fosta campioană a României pentru câteva meciuri din Liga 1. În special cele două stadioane noi ale Capitalei: Steaua și Arcul de Triumf.

Gigi Becali, dezamăgit de refuzurile primite în Capitală!

Omul de afaceri recunoaște că nu a primit refuzuri clare, însă răspunsurile evazive lasă de înțeles că FCSB nu este primită pe Arcul de Triumf sau pe „Steaua” prea curând.

„Am făcut cerere peste tot,  şi pe Ghencea, peste tot. Mie nu îmi dau voie. Că eu dau medicamente la oameni şi s-au supărat pe mine… Am primit răspunsuri cu «Să vedem» și «Că nu ştiu ce, că trebuie să facem nu ştiu cum…».

Ei nu zic nici da, nici nu. Nu e refuz. Dar nu spun nici că poţi. Să vedem că protocol, că Guvern… Şi, pe urmă, le-am mai făcut o cerere să îmi zică da sau nu. Mi-au răspuns că nu ştiu deocamdată. Voi nu ştiţi în ce ţară trăiţi”, a declarat Gigi Becali, pentru as.ro.

FCSB și-ar fi dorit să joace derby-ul cu Rapid, programat la mijlocul lunii decembrie, chiar în Ghencea. Pe arena care a costat aproximativ 100 de milioane de euro. Cu toate acestea, șansele par minime. Rivalii de la Steaua găsesc tot timpul o cale de a le refuza cererea, în timp ce Federația Română de Rugby nu dorește să accepte fotbalul în „casa lor”.

Cu toate acestea, FR de Rugby a acceptat ca CFR Cluj să efectueze un antrenament pe noul stadion, înaintea unei partide pe care a disputat-o în Europa.

Publicat: 01 11. 2021, 16:38
Actualizat: 01 11. 2021, 16:40