FCSB, aproape să facă încă un transfer: „Avem ofertă și de la PSV. Domnul Becali ne-a zis câți bani ne dă pe el”

Olimpiu Moruțan, unul dintre cei mai interesanți tineri din Liga 1, are oferte de la FCSB și PSV. Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, nu exclude varianta de a-l ceda, însă și-ar dori să-l mai poată păstra măcar un an.

În vârstă de 17 ani, Moruțan a reușit să iasă în evidență în acest sezon. Chiar dacă n-a fost titular de fiecare dată, cluburile importante l-au remarcat deja. Printre ele, FCSB și PSV. Valeriu Iftime spune că cele două echipe au venit și cu oferte concrete, însă și-ar dori să-l mai țină măcar un an, deoarece jucătorul are nevoie să se maturizeze:

„Este posibil să-l vindem pe Moruțan la vară, doar dacă nu va mai putea el să continue la Botoșani, dacă-l vor zăpăci ăștia cu ofertele. Eu zic că Moruțan, dacă mai stă un an la Botoșani, atunci devine un jucător important. Pentru că jucători ca el, cu 18 ani neîmpliniți, cu prima dragoste nepetrecută, cu liceul neterminat și cu părinții în Germania, pot avea probleme. Așa că noi ne ocupăm de Olimpiu să aibă și un comportament de om mai mult decât serios.

„La fiecare trei zile îl caută cineva. Cea mai concretă ofertă a fost de la Steaua și de la PSV. Concretă, pentru că domnul Becali a spus câți bani ne dă pe el. Plus că domnul Becali a fost foarte înțelegător, pentru că a zis, că ne dă banii la vară și-l mai lasă pe Moruțan un an la Botoșani. La prima vedere și domnul Becali l-a cotat la mai mult pe Moruțan, față de cei 400.000 de euro pe care i-a dat pentru Man”, a declarat Valeriu Iftime la DigiSport.

Olimpiu Moruțan a jucat în 13 meciuri în acest sezon, însă n-a reușit să marcheze și nici să ofere vreo pasă de gol.

Publicat: 20 04. 2017, 16:57
Actualizat: 20 04. 2017, 16:58