FC Vaslui a primit o ofertă din Asia pentru Wesley! Porumboiu:** „E mai bună decât cea a Stelei, e liber să plece!” Ce spune de Fl. Costea

Adrian Porumboiu s-a răzgândit și spune că orice jucător este transferabil. Dacă în urmă cu o săptămâna spunea că jucătorii importanți vor rămâne pentru a ataca grupele Champions League, acum susține că oricine poate pleca.

Fostul mare arbitru afirmă că a primit o ofertă foarte bună pentru Wesley din Asia, peste cea a Stelei, și este posibil să plece, dacă și jucătorul brazilian va fi de acord. Cât despre Florin Costea, rămas fără angajament după despărțirea de Steaua, Porumboiu spune că nu este interesat.

„Florin Costea? Avem ținte mult mai importante de atât. Dacă avem jucători, putem trece de primul tur al Ligii Campionilor.

Orice jucător de la noi este transferabil. Nu mai sunt încăpățânat ca înainte, nu poți să te califici cu jucători care stau cu gândul la transferuri. Să vină acei jucători cu ofertele, ne așezăm la masă și discutăm.

De Wesley sunt mulțumit, n-am nicio problemă cu băiatul. Chiar n-am ce să-i reproșez. Vrea omul să schimbe mediul, e dreptul lui. Chiar îl înțeleg, a stat trei ani la Vaslui și vrea să schimbe mediul. Eu n-am nimic cu el, chiar dacă a avut ieșirile pe care le-a avut. El așa gândește, așa vorbește.

Steaua trebuie să-și regândească poziția față de Vaslui, dacă-l vor pe Wesley. Cei din Asia au venit cu o ofertă mai bună pentru club decât cea a Stelei”, a declarat Adrian Porumboiu la gsptv.

Publicat: 01 06. 2012, 19:34
Actualizat: 01 06. 2012, 19:49