FC Petrolul, amendat cu 30.000 de lei pentru incidentele de la meciul cu Ceahlăul

Comisia de Disciplină a FRF a decis, în ședința de miercuri, amendarea cu 30.000 de lei a clubului Petrolul Ploiești, pentru incidentele din timpul partidei cu Concordia Chiajna, scor 0-0, contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I, informează lpf.ro.

Totodată, Comisia de Disciplină a FRF a amendat cu 5.000 de lei clubul Oțelul Galați, ca urmare a scandărilor și lozincilor rasiste de la meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I.

Pe de altă parte, plângerea conducerii FC Dinamo împotriva antrenorului lui Laurențiu Reghecampf, va fi judecată la 2 aprilie, când tehnicianul stelist va fi audiat.

Fundașul echipei Pandurii, Doru Bratu, care a fost eliminat de arbitrul meciului cu Dinamo, Cristian Balaj, deoarece jucătorul a proferat injurii la adresa unui asistent, a fost suspendat pentru două meciuri și amendat cu 3.000 de lei.

Jucătorii echipei Viitorul Constanța, Ionuț Mitriță și Răzvan Marin, eliminați în meciul cu FC Botoșani, au fost suspendați și ei câte două etape și amendați cu câte 3.000 de lei.

Fotbaliștii Adrian Gheorghiu (Ceahlăul), Florin Dan (Gaz Metan Mediaș) și Gueye Mansour (ACS Poli Timișoara), eliminați în meciurile din weekend au fost suspendați câte o etapă și amendați cu câte 740 de lei.â

Sursa: Mediafax

Publicat: 26 03. 2014, 18:33
Actualizat: 26 03. 2014, 18:34