Fază HORROR în Vaslui – CFR!** Cadu a văzut „roșu” direct după ce i-a rupt cinci dinți lui Milanov! Clujenii au jucat o repriză în 9

Moment horror petrecut în minutul 40 al partidei Vaslui – CFR Cluj, la scorul de 0-0.

Căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu, a fost eliminat de pe teren, după ce l-a lovit extrem de rău pe bulgarul Jivko Milanov.

Aflat extrem de aproape de fază, centralul Ovidiu Hațegan i-a arătat direct cartonașul roșu fundașului central al ardelenilor, după ce acesta l-a lovit cu genunchiul în față, într-o fază în care bulgarul apucase deja să joace balonul.

Milanov a rămas întins pe gazon și a avut nevoie de minute bune de îngrijiri medicale. Fundașul de bandă dreaptă s-a ridicat într-un final, însă nu a mai putut continua partida, fiind schimbat cu Cordoș și ulterior transportat la spital.

Milanov a rămas fără cinci dinți după lovitura primită de la Cadu, iar portughezul va fi cu siguranță suspendat pentru mai multe partide.

Cu 13 minute înainte, Cadu ratase un penalty obținut de Weldon.

Ricardo Cadu și-a creat un adevărat renume de „killer” în Liga 1, intrările lui fiind de multe ori prea energice sau nesportive. Prima victimă a portughezului a fost stelistul Arthuro, care în 2008 a fost călcat pe spate de căpitanul clujenilor, după un duel pentru balon. Pe „lista lui Cadu” se mai regăsesc, însă, și Claudiu Niculescu (a primit un șut în stomac), Viglianti (a primit un cot în gură), Dina, Herea (călcat pe cap) sau Bornescu.

CFR a rămas în 9 de la pauză

Ca și cum eliminarea lui Cadu nu ar fi cântărit destul pentru CFR, campioana a rămas în 9 oameni înainte ca jocul să fie reluat după accidentarea lui Milanov.

Diogo Valente a fost eliminat de Ovidiu Hațegan, într-un moment în care Paulo Sergio decisese înlocuirea sa cu Ionuț Rada.  Cel mai probabil centralul i-a acordat portughezului al doilea cartonaș galben, după ce acesta a părăsit suprafața de joc fără să fi primit în prealabil „ok”-ul lui Hațegan.

„În toată acea confuzie Diogo Valente a venit pe bancă, voiam să fac o schimbare și a luat al doilea cartonaș galben„, a declarat Paulo Sergio la finalul partidei.


 

Galerie foto: Bogdan Iordache, Dan Duță.

 

Publicat: 25 02. 2013, 21:25
Actualizat: 25 02. 2013, 23:28