Favoritul lui MM din Liga 1 dă lovitura decisivă Stelei!** „A fost golul carierei mele! Acum suntem favoriți la titlu”

Vasile Maftei este unul dintre favoriții lui Mihai Stoica în Liga 1, încă din perioada Unirea Urziceni. Maftei a prins un șut de senzație în prelungirile meciului cu Voința și duce CFR-ul în postura de favorită la titlu. Maftei a declarat după meci că este golul carierei lui: „Cel mai mult mă bucură victoria! Acum suntem favoriți la titlu”

„E primul meu gol la CFR, important e că am câștigat meciul. E o victorie meritată, obținută foarte greu. Suntem principalii favoriți la titlu pentru că suntem pe primul loc, dar mai sunt meciuri grele de jucat. S-a văzut și în seara asta că am avut probleme deși toată lumea ne dădea favoriți. Am mai reușit să marchez, dar se poate spune că aceasta este golul carierei”, a declarat Vasile Maftei la Digi Sport, la Fanatik Show

„Dacă vom câștiga toate meciurile, meciul cu U nu va mai conta”

„Noi trebuie să jucăm pe teren, nu ne interesează ce se întâmplă la comisii. Dacă vom câștiga toate meciurile rămase, meciul cu U nu va mai conta. Conducerea se ocupă de acest caz, pe noi jucătorii nu trebuie să ne preocupe asta. Nu ne-am bătut cu cei de la U. Nu am văzut nicio bătaie”,
a mai spus Maftei.

Publicat: 11 05. 2012, 23:52
Actualizat: 11 05. 2012, 23:55