Fanii roș-albilor i-au dat ignore lui Borcea:** „Dacă nici cu CFR nu vor veni la stadion eu mă retrag!” Ce decizie va lua președintele „câinilor”?

Dinamo a pierdut, scor 0-1, pe teren propriu în fața CFR-ului, iar speranțele „câinilor” la câștigarea titlului s-au năruit și în acest sezon.

În ciuda apelurilor făcute de Cristi Borcea, fanii lui Dinamo nu s-au îngrămădit nici aseară la jocul decisic cu CFR Cluj, doar aproximativ 3.000 de spectatori dorind să asiste la partidă.

Cristi Borcea anunțase înaintea partidei că se va retrage din acționariat dacă suporterii roș-albilor nu vor umple stadionul. Acum rămâne de văzut care va fi decizia pe care o va lua Cristi Borcea de la Miami.

„Stim că avem poate cel mai urat stadion din țară, dar dacă nici acum cu CFR nu vor veni la stadion eu mă retrag din acționariat, las Dinamo. De mult timp echipa asta nu s-a mai bătut pentru event ca în acest sezon și suporterii lipsesc de la meciuri. Nu le înteleg atitudinea. Ca să nu mai zic că în meciul tur de la Cluj au fost umiliți în ultimul hal, ca de altfel și la alte meciuri din sezoanele anterioare. Le reamintesc cați kilometri au mers pană acolo ca să li se ceara buletinul la intrare și au ramas pe afară. Oare ce trebuie să mai facă echipa asta pentru ca fanii să fie mulțumiți?” spunea Borcea la Fanatik Show.

Publicat: 06 05. 2012, 10:32
Actualizat: 06 05. 2012, 10:33