Fanii reclamă** clubul la OPC!

Marian Iancu este în război deschis cu suporterii din cauza
pachetelor de bilete pentru Europa League.

Nu prețul este problema, deși cele trei meciuri costă între 100 și
500 de lei. Fanii sunt revoltați că nu au posibilitatea de a
cumpăra bilet doar pentru un meci. De partea suporterilor este și
legea, motiv pentru care aceștia sunt deciși să apeleze la OPC.
Articolul 51 din Ordonanța 99 din 2000, republicată, spune clar că
„este interzisă condiționarea vânzării (…) unui produs de
cumpărarea unei cantități impuse sau de cumpărarea concomitentă a
unui alt produs sau serviciu”. La articolul 52 se exclud doar
cazurile ca – se specifică evident – „fiecare produs să poată fi
achiziționat și separat”, iar cumpărătorul „să fie informat de
această posibilitate”. Iar fanul timișorean este informat pe
site-ul oficial al clubului chiar de lipsa acestei posibilități:
„Nu se vor putea achiziționa bilete separate pentru cele trei
meciuri! Biletele vor fi disponibile NUMAI LA PACHETUL MAI
SUS-MENȚIONAT!”.

Clubul ar putea suferi și la venituri, pentru că e posibil să se
vândă puține pachete, iar dacă schimbă după primul meci sistemul de
vânzare, se face de râs.

Publicat: 15 09. 2009, 11:48
Actualizat: 15 09. 2009, 11:52