Fanii rapidiști au invitat echipa la stand up comedy înaintea jocului cu Pandurii: „Rapid up după stand up!”

Înaintea meciului cu Petrolul, ultrașii de la tribuna a II-a au creat o atmosferă de derby într-o sală de cinema, acolo unde au fost aduși jucătorii lui Marian Rada

Rapid este pe locul opt în campionat, iar în cele patru etape din 2013, giuleștenii au marcat un singur gol și acela un autogol al unui adversar. Cu toate acestea, suporterii sunt mai aproape ca niciodată de echipă și încearcă să facă tot ce le stă în putință, asta pentru ca băieții lui Marian Rada să mai uite de dificultățile prin care trece clubul.

După ce fanii de la tribuna a doua le-au cântat fotbaliștilor imnul chiar în sala de cinema, pe 9 martie, cu mai puțin de 24 de ore înaintea meciului cu Petrolul, ieri a fost timpul pentru o nouă surpriză. Dan Teodorescu, președintele Ligii Suporterilor Rapidiști, s-a ocupat de închirierea „Arena Pub”, special pentru ca tot lotul vișiniilor, alături de staff-ul tehnic, să se destindă cu un stand-up comedy.

Copos, pe post de desert

Autocarul feroviarilor a parcat în spatele „P”-urilor din Regie în jurul orei 17:45. Spectacolul trebuia să înceapă după 15 minute, dar s-a întârziat, iar jucătorii au avut timp suficient să se așeze comod în fața unui pahar de suc. Ba chiar Herea și Rada au susținut, ad-hoc, și o conferință de presă. La 18:23, Dan Badea a intrat pe scenă, îmbrăcat cu un tricou al lui Pancu, inscripționat cu „11” pe spate, și s-a înclinat în fața căpitanului din Giulești. „Momentul în care ai fost în poartă la Beșiktaș e memorabil! Ai fost mai bun decât Tătărușanu!”, a glumit comediantul. După bancuri cu fotbaliști și pescari, Badea i-a dedicat finalul lui Copos: „Pe vremea când era copil, o femeie l-a întrebat: «Câți ani ai?». Răspunsul a fost scurt: «N-am!»”, spre amuzamentul general.

Publicat: 30 03. 2013, 10:00
Actualizat: 30 03. 2013, 15:44