Falub: „Victorie obligatorie”** Pustai: „E bun și egalul”

Partida de duminică va fi abia a doua confruntare dintre cei doi
tineri tehnicieni, care au în palmares promovările în Liga I cu
echipele pe care le pregătesc acum.

Veniți după o înfrângere. A trecut
supărarea?

Adrian Falub: Nu avem timp să fim supărați. Sunt însă îngrijorat că
în ultimul timp începem majoritatea partidelor cu handicap, din
cauza unor probleme mari de arbitraj. Eu sunt un antrenor
civilizat, nu vreau să fac presiune, să latru, dar vreau ca
punctele să fie câștigate pe terenul de joc.
Cristi Pustai: Am fost supărat din cauza scorului cu care am
pierdut meciul cu Timișoara. Recunosc că eram conștient de faptul
că avem șanse minime că obținem un egal în condițiile în care a
avut loc meciul. Am jucat în 10 oameni o repriză și am avut și
foarte mulți accidentați. Nu ar trebui să se uite că am jucat cu
Rapid de la egal la egal 80 de minute, iar cu Timișoara am rezistat
65 de minute. Ei au avut rezerve care pot să facă oricând
diferența!

Ar fi bun egalul duminică?

A.F: Nu! Este un meci important pentru noi. Se simte din nou
presiunea. Dacă luăm cele trei puncte, vom fi foarte aproape de un
loc neretrogradabil, iar în retur sunt sigur că vom fi mult mai
puternici. Am acumulat deja experiență și mai mult decât am pățit
în acest tur în privința arbitrajului nu ni se poate
întâmpla!
C.P: Ar fi bine să nu pierdem, fiindcă trei înfrângeri consecutive
te duc spre zona nisipurilor mișcătoare. Mergem la Alba Iulia la
victorie, dar nici un egal nu ar fi rău. Dacă am face patru puncte
în meciurile cu Alba și Astra, aș fi cât de cât mulțumit.

Ce atuuri are adversara?
A.F: Mediașul are o echipă redutabilă, care joacă de mult timp
împreună. Chiar și Pustai este acolo de câțiva ani. Pentru mine nu
este foarte relevant că au luat 10 goluri în ultimele două etape.
Sunt sigur că vor veni la noi să se revanșeze, să facă totul pentru
a lua cel puțin un punct.
C.P: Unirea este o echipă harnică, disciplinată tactic, care
aleargă foarte mult. Ei fac bine și faza defensivă. Este un fel de
Mediaș al sezonului trecut, care joacă foarte bine pe teren
propriu. Sper ca Alba, acolo unde eu am jucat, să se salveze de la
retrogradare în acest sezon, iar noi să ne îndeplinim obiectivul:
să terminăm în primele 12 locuri!

Bilanțul
lui Falub la Alba Iulia

Competiție J V E Î Golaveraj Puncte
Liga I 15 3 4 8 17-25 13
Liga a II-a 11 8 2 1 19-8 26
Cupa României 1 0 0 1 3-4
* A fost instalat la Alba Iulia în aprilie 2009

Bilanțul
lui Pustai la Gaz Metan

Competiție J V E Î Golaveraj Puncte

Liga I 49 15 10 24 53-77 55
Liga a II-a 49 34 3 12 112-56 105
Cupa României 4 0 2 2 1-3
* A fost instalat la Mediaș în martie 2007

Un singur
duel între Falub și Pustai

Cei doi tehnicieni s-au mai duelat o singură dată până acum, în
returul sezonului 2006-2007, la Mediaș, în etapa a 29-a, când au
remizat, scor 0-0. Pe atunci, Cristi Pustai era la primele meciuri
pe banca Gazului, cu care a reușit să se salveze de la
retrogradare. Falub reușea în respectivul sezon să promoveze
Universitatea Cluj în Liga I.

Gazul nu
a mai bătut Alba de trei ani

Echipa medieșenă a obținut ultima victorie în fața Unirii în
sezonul 2006-2007, când a învins pe teren propriu, scor 1-0, în
Liga a II-a. În sezonul următor, Alba avea să câștige ambele
partide, cu același scor, 3-2, meciurile având loc tot în eșalonul
secund. Gaz Metan a luat ultima dată puncte la Alba Iulia în toamna
anului 2005, când a învins cu 1-0.

Publicat: 03 12. 2009, 13:14
Actualizat: 03 12. 2009, 13:43