Fabbiani rămâne în Argentina

Împrumutat în anul 2009 la River Plate, atacantul argentinian
Cristian Fabbiani are șanse mici să se întoarcă la Cluj.
Președintele Iuliu Mureșan spune că va încerca să-l împrumute din
nou la o echipă din Argentina.

Deocamdată situația lui Fabbiani nu este rezolvată.
Sunt oferte pentru el din Argentina și probabil va rămâne
acolo
„, a declarat președintele CFR-ului.

4 amicale în cantonamentele din Antalya

Conducerea clubului CFR Cluj a stabilit pentru cele două
cantonamente pe care echipa antrenată de Andrea Mandorlini le va
efectua în Turcia patru meciuri amicale, cu Wiener Neustadt,
Kapfenberg, Dinamo Zagreb și Videoton Fehervar, informează site-ul
oficial al grupării clujene.

În cadrul primului stagiu de pregătire, care se va desfășura în
perioada 16-28 ianuarie, CFR Cluj va disputa două partide amicale,
cu Wiener Neustadt (Austria), în 22 ianuarie și cu Kapfenberg
(Austria), la 26 ianuarie.

În cel de-al doilea cantonament, din perioada 2-13 februarie,
formația pregătită de Mandorlini va întâlni Dinamo Zagreb
(Croația), în 4 februarie, și Videoton Fehervar (Ungaria), la 9
februarie.

Programul echipei CFR Cluj înaintea plecării în cantonamentul din
Antalya (Turcia):

Marți, 12 ianuarie, ora 10.30 – primul antrenament de după
vacanță;

Miercuri și Joi, 13 și 14 ianuarie – vizite medicale și
antrenamente (antrenorul va decide locul de desfășurare a
antrenamentelor);

Vineri, 15 ianuarie, ora 18.40 – plecare spre București de pe
aeroportul din Cluj-Napoca

Sâmbătă, 16 ianuarie, ora 10.30 – plecare spre Antalya din
București.

Publicat: 07 01. 2010, 14:27
Actualizat: 07 01. 2010, 14:41