EXCLUSIV** Variantă – ȘOC: „U” ar putea să NU joace pe ‘Cluj Arena’! Ce chirie COLOSALĂ‚ trebuie să plătească pentru a folosi stadionul

UPDATE 19.17 – Chiar dacă nu au rezolvat problema stadionului, oficialii lui „U” anunță revenirea acasă! Echipa patronată de Florian Walter își face publicitate pe un autobuz al Regiei de Transport în comun pe care este anunțat meciul cu Kuban Krasnodar din 11 octombrie.

Sursa foto: City News


Clujenii așteaptă cu nerăbdare inaugurarea celei mai frumoase arene din Ardeal, dar deocamdată lucrurile sunt extrem de neclare.

„U” Cluj trebuia să trimită până vineri, la București, documentația legată de schimbarea locului de disputare a partidelor, respectiv de la Mediaș, pe Cluj Arena, însă oficialii „Șepcilor roșii” au refuzat să facă acest lucru, deoarece nu au ajuns la un acord cu Consiliul Județean din Cluj.

Florian Walter consideră suma de 15.000 de euro pe lună plus utilitățile foarte mare, pentru ca „U” să dispute meciurile de pe teren propriu pe „Cluj Arena”.

Pe lângă această sumă, CJ mai solicită 30% din încasările obținute din vânzarea biletelor și 50% din publicitatea vândută pe stadion!

Astfel, se pare că „U” Cluj va juca cel puțin până în iarnă tot la Mediaș, contractul de închiriere a stadionului „Gaz Metan” expirand abia la finele anului.

În aceste condiții și meciul de deschidere al „Cluj Arena”, dintre „U” și Kuban Krasnodar ar putea să nu se mai dispute.

„Prioritatea este să terminăm stadionul, după care vom negocia cu domnul Bolchis, desemnat de Florian Walter, contractul de închiriere. Eu nu știu să existe vreun termen pentru predarea dosarului”, declara președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, în urmă cu câteva zile.

3.000 de euro pe lună plătește Dinamo lunar pentru stadionul din Ștefan cel Mare

1.750 de euro pe lună vor plăti rapidiștii pentru a reveni în Giulești

Publicat: 19 09. 2011, 15:45
Actualizat: 19 09. 2011, 19:19