EXCLUSIV** „Suntem optimiști! Ni s-a dat dreptul să ne apărăm”

În urmă cu câteva minute s-a terminat ședința Tribunalului Sportiv de la Lausanne în care s-a judecat procesul Timișoara vs FIFA vs FRF cu privire la depunctare.

“A fost o ședință lungă, de trei ore, în care ni s-a permis să ne apărăm. Toate probele noastre au fost admise de instanță. Suntem optimiști în ceea ce privește rezultatul, dar verdictul se va da abia la sfârșitul lunii”, a declarat pentru ProSport Gheorghe Chivorchian, directorul executiv al lui Poli.

Acesta a fost la TAS împreună cu Marian Iancu și avocații acestora. “Tribunalul este cât se poate de profesionist, iar avocații noștri s-au ridicat la înălțimea momentului”, a mărturisit Chivorchian.

Detalii pe bănățeanul.ro

Publicat: 02 04. 2009, 14:09
Actualizat: 02 04. 2009, 14:57