Exclusiv/ Rada refuză Brașovul din cauza fanilor! „Twilight Zone”, sub Tâmpa

Contatctat de ProSport, Marian Rada a explicat de ce a spus
„pas” ofertei stegarilor. Un comunicat de presă dat de Liga
Suporterilor brașoveni, conform căruia aceștia se temeau că
Brașovul va deveni satelitul Rapidului, a fost de vină.

Am văzut că suporterii nu mă vor, iar atunci când nu
există susținere din ambele părți, nu poți să te apuci de treabă.
Am discutat cu domnul Niculaie și cu Ilyeș, dânșii au vrut să mă
întoarcă înapoi, dar nu cred că mai sunt șane. Nici măcar nu am
discutat despre salariu, eram foarte încântat că voi lucra la o
echipă de Liga I și îmi voi putea pune ideile în aplicare.
Suporterii sunt nemulțumiți că prin venirea mea Brașovul va ajunge
un satelit al Rapidului, lucru total neadevărat.
„, a spus
Rada pentru ProSport.


La Brașov e „Zona Crepusculară”. După ce Materazzi a rezistat
doar trei zile sub Tâmpa, fiind demis de oficialii clubului, Rada a
refuzat oferta stegarilor, deși aseară lucrurile păreau bătute în
cuie.

Cele două părți s-au înțeles, dar tehnicianul s-a răzgândit, în
ultimul moment, din cauza fanilor, care au criticat ‘din fașă’
această mutare.

Am vorbit cu Rada și mi-a spus că nu mai vrea să vină
după ce a văzut că e contestat de fani pe diferite site-uri, chiar
înainte de a fi prezentat oficial
„, a spus Ilyeș pentru
ProSport.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte

Publicat: 09 07. 2010, 12:36
Actualizat: 09 07. 2010, 12:47