EXCLUSIV | Prunea a făcut anunțul! Când se întoarce Dinamo pe Arena Națională și câte meciuri mai joacă în „Ștefan cel Mare”

Dinamo va juca partida cu Academica Clinceni pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, chiar dacă oficialii clubului au anunțat că, în acest sezon, „câinii” vor juca partidele de pe teren propriu pe Arena Națională, pentru a atrage suporterii la stadion. Florin Prunea, managerul general al echipei, a dezvăluit când se va întoarce Dinamo pe cea mai mare arenă din România.

Arena Națională este închisă pentru meciurile de fotbal fiindcă va avea loc un fetival, mai exact „Festivalul Sportului pentru Toți”, care se va desfășura în perioada 1 august – 7 august: „Este și festival, nu joacă nimeni acolo, nici FCSB-ul, nimeni. După festival va intra într-un proces de schimbare. Noi vom intra pe Arena Națională, conform contractului pe care îl avem, în etapa cu Botoșaniul de acasă, din septembrie. Nu am avut niciun cuvânt de spus, stadionul este închis, nu joacă nimeni competiții sportive pe stadion”, a spus Prunea, la ProSport Live.

„Câinii” au început sezonul „cu stângul” în Liga 1. Aceștia au pierdut primele trei dueluri, cu Viitorul (5-0), Craiova (2-0) și CFR Cluj (1-0). În meciul cu Academica Clinceni de vineri, Sebastian Moga va sta pe bancă, așa cum s-a întâmplat și la meciul cu CFR Cluj.

Dinamo joacă vineri, ora 21:00, cu Academica Clinceni și în etapa a 5-a, la data de 9 august, evoluează la Poli Iași. Următoarea etapă activează tot în deplasare, la Chindia Târgoviște, iar acasă, în etapa a 7-a, cu Hermannstadt, roș-albii se vor duela în „Ștefan cel Mare”. Urmează jocul cu Sepsi, de la Sfântu Gheorghe, și apoi revenirea pe Arena Națională, în etapa a 9-a cu FC Botoșani.

 

 

Publicat: 02 08. 2019, 12:44
Actualizat: 02 08. 2019, 12:47