EXCLUSIV ProSport LIVE | Dezvăluiri despre două meciuri aranjate în Liga 1: „Bineînțeles că am participat la blaturi. Un coleg a venit și mi-a spus ‘ia niște bani!'”

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 3 poze

Emilian Hulubei, fost jucător la Gloria Bistrița – în prezent președinte AFAN – a dezvăluit la ProSport LIVE două episoade din cariera sa în care meciurile erau decise înainte de fluierul de start.

Gloria Bistrița a fost considerată locomotiva Cooperativei, un sistem în care se cedau „omenește” puncte, în funcție de cine avea nevoie. A fost o metodă inventată de Jean Pădureanu, pentru ca echipa pe care o cârmuia să nu riște retrogradarea. În astfel de partide a jucat și Emilian Hulubei, fost fundaș stânga, care în prezent este președinte la AFAN. Hulubei, coleg cu Cătălin Munteanu la juniorii Stelei, a ajuns la Gloria Bistrița în 1999, după ce s-a format în curtea Stelei, cu o escală de un sezon la Drobeta Turnu Severin. La Bistrița avea să facă cunoștință cu metodele lui Jean Pădureanu.

Unul dintre aceste meciuri este o deplasare pe terenul Astrei, la începutul sezonului 2000-2001. Echipa antrenată atunci de Ion Marin nu reușise să adune nici măcar un punct în primele două etape. Nici Gloria nu stătea grozav, cu doar un punct obținut acasă cu Universitatea Craiova, dar echipa lui Pădureanu nu-și făcea probleme. Emilian Hulubei a rememorat pentru ProSport meciul disputat pe 19 august 2000, la Ploiești.

„Binînțeles că am participat (n.r. blaturi), dar niciodată nu mi s-a spus în față că participat. Cum mi-am dat seama? Pentru că eram singur care alergam și singurul care aveam spume la gură.

Cu Astra, de exemplu. Am avut primul meci la Suceava, am jucat titular, ne-au bătut Suceava cu 2-1. După care am jucat acasă cu Craiova, în care n-am fost titular. Următorul meci a fost cu Astra. Astra – Gloria Bistrița 2-0, în 2000. Tot așa, mi-a fost rău după meciul ăla, vreo două zile nu am putut să-mi revin. Luni, când am ajuns la teren, m-a chemat un coleg și mi-a spus: „ia niște bani!” Și am întrebat: „ce e cu ăștia?” Și mi-a spus „nu-i vrei, dă-i încoace!” Ideea este că niciodată nu ni se s-a sugerat să ne dăm la o parte, cel puțin mie nu mi s-a spus”, a dezvăluit Hulubei la ProSport LIVE.

  • În cronica meciului, în ProSport, reporterul Cristi Zagaradniuc sublinia că „cei de la Astra au fost siguri de victorie, după cât de „ostili” au fost bistrițenii”. În altă ordine de idei, a fost un meci în care Lucian Sânmărtean, un puști la acea vreme, a intrat în repriza a doua la Gloria și a reușit să ia cea mai mare notă.

„Dacă mai treci de jumătate, te omor!”

Nu a fost însă singurul meci pe care Emilian Hulubei l-a considerat suspect. A doua oară, beneficiara punctelor a fost Petrolul. Hulubei susține că a fost rezervă și a intrat după pauză, dar antrenorul l-a certat și i-a retezat brusc apetitul ofensiv, deși Gloria era condusă.

„Un alt episod interesant a fost într-un meci cu Petrolul. Era 2-0 pentru Petrolul și antrenorul m-a băgat în teren după pauză, pe postul de mijlocaș stânga. Eu jucam fundaș stânga de obicei. Și am intrat, la prima fază am dat bară, la următoarea fază am scos o lovitură liberă de la vreo 16 metri. Imediat, domnul Cârstea, a făcut schimbare. A scos fundașul stânga, cred că Săsărman, și m-a băgat pe mine fundaș stânga. Și mi-a zis: „Dacă mai treci de mijlocul terenului, te omor. S-a terminat 2-0 (n.r. s-a terminat 3-0), în ziarul ProSport, majoritatea avea căsuță (n.r. cea mai mică notă), mulți aveau steluță și eu aveam trei steluțe. Eu eram fericit că nu are ce să-mi spună în vestiar. Dar ședința de analiză a început așa „Băi, Hulubei, frumos ești, bine te îmbraci, dar fotbal când mai joci?” Cred că a fost un moment psihologic pentru mine și am zis să plec, n-am mai suportat”, a dezvăluit Hulubei. Emilian Hulubei s-a despărțit de Gloria la finalul acelui sezon și și-a continuat cariera la FCM Râmnicu Vâlcea.

  • ProSport a analizat cronica și caseta meciului Petrolul – Gloria adus în discuție de Emilian Hulubei. În primul rând, partida s-a terminat 3-0, după 2-0 la pauză. Hulubei a fost introdus în repriza secundă, însă nu a fost notat cu 3 steluțe, ci cu două, în media echipei. Cristi Zagaradniuc a scos în evidență în cronica meciului relația de prietenie dintre Petrolul și Gloria Bistrița: „În primăvară, echipa lui Jean Pădureanu a obținut o victorie puțin scontată în fața „lupilor galbeni”. Sâmbătă, gazdele au câștigat fără dubii toate cele trei puncte”
Publicat: 04 08. 2015, 21:56
Actualizat: 05 08. 2015, 08:25