EXCLUSIV Premieră la antrenamentul de seară al Stelei!** Jucătorul care a susținut primul antrenament în tricoul roș-albastru:

Primul transfer al Stelei din această iarnă, atacantul Gabriel Iancu, a făcut deplasarea cu lotul roș-albastru în cantonamentul din Spania, însă nu a luat parte la nicio ședință de pregătire sub comanda lui Reghecampf, din cauza unei dureri la menisc, pe care o avea din perioada când juca pentru Viitorul Constanța.

Situația s-a schimbat însă miercuri, la antrenamentul de seară al steliștilor. După ce a fost investigat de doctorul echipei, Iancu a primit „verde” pentru a participa la ultima ședință de pregătire a zilei. Acesta a efectuat alergări ușoare, separat de restul colegilor, pentru ca medicii să poată decide dacă intervenția chirurgicală la menisc a fost una de succes.

De asemenea, Stefan Nikolic s-a prezentat și el la antrenamentul de seară al Stelei, după ce în timpul primei ședințe de pregătire a zilei a părăsit terenul prematur, acuzând probleme la genunchiul stâng. Muntenegreanul s-a antrenat normal, alături de ceilalți colegi.

Reghecampf le-a pregătit jucătorilor săi pentru ședința de seară unul dintre exercițiile lui preferate, respectiv trasul saniei cu greutăți, în regim de viteză. Antrenorul Stelei i-a organizat pe fotbaliști în grupe de câte trei, astfel:

Grupa 1: Chipciu, Tănase, CHIRICHEȘ (învingător)

Grupa 2: Rusescu, Prepeliță, M. COSTEA (învingător)

Grupa 3: Adi Popa, Bourceanu, NIKOLIC (învingător)

Grupa 4: Pușkaș, Gardoș, SZUKALA (învingător)

Grupa 5: Roșu, LUPU (învingător), Năstăsie

Grupa 6: Filip, Bratu, ROCHA (învingător)

Grupa 7: LATOVLEVICI (învingător), Pârvulescu, Pintilii

Tatu și Cruz, cei mai noi fotbaliști alăturați lotului Stelei, s-au antrenat separat alături de preparatorul Horea Codorean. Tătărușanu a lipsit de la antrenamentul de seară al roș-albaștrilor.

După încheierea antrenamentului, în jurul orei 18:30 locală, staff-ul Stelei a jucat un amical în compania angajaților hotelului unde sunt cazați roș-albaștrii la Marbella.

Publicat: 16 01. 2013, 18:58
Actualizat: 16 01. 2013, 20:34