EXCLUSIV | Pecanha a semnat! ProSport l-a găsit pe fostul idol din Giulești și l-a chestionat pe tema alegerii sale

Pecanha, un portar de reflex care comunica non-stop cu fundașii din fața sa

Peterson Pecanha (39 de ani), fost portar la Rapid, Petrolul și FC Viitorul a început un nou capitol în cariera sa profesională. Brazilianul tocmai a semnat primul său contract ca antrenor principal, cu o echipă din Liga a III-a a Portugaliei, C.D Trofense.

Cu toate că nu a dus lipsă de oferte de a apăra și în acest sezon, Pecanha a renunțat în vară la postura de goalkeeper și a ales să facă parte din staff-ul celor de la Pacos de Ferreira, ca antrenor cu portarii.

„Sunt 10 ani de când zilnic m-am format pentru acest drum

Pecanha este entuziasmat de noua sa postură: „Am început astfel să ating ceea ce-mi este cel mai mare obiectiv profesional și pentru care mă pregătesc de aproape 10 ani. Sunt 10 ani de când zilnic m-am format pentru acest drum, am studiat, am învățat și, de asemenea, am observat cu multă atenție alți antrenori alături de care am avut onoarea să lucrez și care îmi sunt și acum sursă de inspirație”, spune Pecanha pentru ProSport.

Considerat drept unul dintre cei mai valoroși portari străini care au evoluat în Liga 1, Pecanha s-a aflat în vizorul unor echipe precum FCSB, CFR și Dinamo, dar a ales să rămână în inimă și în portofoliu cu două formații la care suporterii l-au făcut să se simtă un fotbalist și un om apreciat, dar și cu una care beneficiază de un management coerent, academie și oameni cu ștaif în vârf, Viitorul Fostul idol din Giulești a lucrat și în România cu câțiva specialiști de înaltă ținută, iar prin intermediul ProSport a transmis un mesaj de suflet.

Un mesaj pentru cei care l-au inspirat

„Le mulțumesc pe această cale, nu doar pentru ceea ce m-au învățat, ci și pentru notițele, planurile și schițele pe care aceștia le făceau în activitatea lor și pe care mă lăsau să le studiez ori să mi le notez la rându-mi. Mulțumesc celor care au crezut în mine! Este cea mai mare provocare a vieții mele și îmi iau angajamentul de a da tot ce e mai bun în fiecare zi”, a încheiat actualul tehnician.

Într-un interviu acordat pentru ProSport în această vară, brazilianul a recunoscut că nu i-a fost ușor să ia decizia de a-și agăța mănușile și ghetele în cui și a rememorat cu bucurie momentele plăcute petrecute în România, în ciuda faptului că și la Rapid și la Petrolul a trecut prin experiențe neplăcute legate de insolvență: „Am jucat mai mult pe gratis, însă m-am hrănit cu dragostea suporterilor!”

De-a lungul carierei, Pecanha a evoluat pentru Pacos Ferreira, Maritimo, Rapid, Petrolul, FC Viitorul, Feirense și Coimbra. În Liga 1 a adunat 120 de jocuri.

Publicat: 26 09. 2019, 09:44
Actualizat: 26 09. 2019, 10:28